Victor CHIRILĂ, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în România: Experiența României este foarte utilă pentru Republica Moldova!
Domnule ambasador, cum apreciați cooperarea bilaterală dintre Republica Moldova și România în anul care se încheie ? În ce domenii au fost obținute cele mai bune rezultate? Relațiile bilaterale între Republica Moldova și România sunt foarte bune în toate domeniile. În plan politic avem un dialog activ, care a adus multe succese, în special în ceea ce privește integarea europeană a Republicii Moldova, România având un rol crucial pe acest segment. La Bruxelles au fost luate mai multe decizii importante datorită eforturilor României. La fel, pe plan economic au fost obținute rezultate bune, schimburile comerciale fiind într-o dinamică pozitivă. Și în acest an exporturile pe piața românească au fost în creștere. La fel, și în domeniul culturii a fost o colaborare intense, fiind organizate mai multe evenimente culturale la București și Chisinău. Evoluția este excelentă pe toate domeniile, așa cum nu a fost demult, și sper că vom menține acest ritm și în anul viitor.
Situația din regiune cum a influiențat dialogul dintre Chișinău și București și în general cooperarea bilaterală? Dialogul politic, relațiile comerciale au fost dinamizate de contextul regional, care a convins clasele politice atât de la Chișinău, cât și de la București că este nevoie de un alt fel de abordare a situației și un alt fel de angajament. Trebuie să fie un angajament bazat pe Parteneriatul Strategic, care presupune, în primul rând, aducerea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Or, acest lucru nu înseamnă doar pregătirea celor 35 de capitole ale acqius-ului comunitar pe care țara noastră trebuie să le negocieze cu Bruxelles-ul, dar și aprofundarea integrării economice și de infrastructură. Astfel, în acest an am convenit să modernizăm sau să construim nouă poduri peste Prut, care să fie finalizate până în anul 2027. De asemenea, am elaborat noi planuri de interconectare electrică. Suntem în discuție pentru importante investiții în domeniul securității energetice a Republicii Moldova. Compania ,,Transgaz” din România a preluat administrarea rețelelor de gaze naturale ale Republicii Moldova, astfel încât ,,Moldovagaz” și ,,Gazprom” să nu mai dețină monopol în acest domeniu. La fel, a avansat mult și comerțul din Republica Moldova spre România. Exportul de fructe a crescut considerabil în acest an și prognozele sunt pozitive și pentru anul viitor. Tot mai multe companii de la Chișinău sunt prezente peste Prut.
Contextul regional are un impact pozitiv asupra cooperării dintre Republica Moldova și România, inclusiv în domeniul securității. Romania este alături de noi în procesul de modernizare a sectorului de apărare. Vocea României a fost crucială pentru a mări asistența din partea Uniunii Europene pentru sectorul de securitate și apărare, prin intermediul proiectului ,,European Peace Facility”. A fost crescută asistența de la șapte milioane la peste 80 de milioane de euro. Toată această asistență este canalizată spre modernizarea echipamentelor Armatei Naționale și combaterea amenințărilor hibride și de altă natură. Deci, putem vorbi despre aspecte pozitive a relațiilor bilaterale în acest context deloc ușor pentru țara noastră. Datorită situației regionale avem și un alt fel de viziune asupra viitorului nostru, asupra cooperării între Republica Moldova și România.
Acum când Republica Moldova este în așteptarea lansării negocierilor pentru aderare la Uniunea Europeană, România cum poate ajuta Chișinăul pe acest segment, dat fiind faptul că are experiența necesară în ceea ce privește negocierile pentru aderare la spațiul comunitar?
Da, ne apropiem de acest moment și suntem optimiști că vom începe negocierile în cel mai scurt timp. România deja ne ajută în ceea ce privește negocierile cu Uniunea Europeană. Prin intermediul Institutului Diplomatic Român a început pregătirea viitorilor negociatori pentru cele 35 de capitole ale acquis-ului comunitar. Va continua acest proces și în anul viitor, deoarece negocierile sunt foarte importante și este nevoie de o bună pregătire profesională. Experții care au negociat aderarea României la Uniunea Europeană ne vor ajuta să pregătim rapoartele pentru Bruxelles, un lucru foarte important. Expetiza României este utilă și în vederea sincronizării legislației naționale cu cea a Uniunii Europene, cu atât mai mult cu cât deja este tradusă în limba română. Lecțiile României în acest proces, fie bune sau mai puțin bune, sunt necesare Republicii Moldova. Astfel, mai ușor vom putea negocia și deveni membri ai Uniunii Europene. Și noi contăm mult pe deschiderea României, fără precedent în relațiile noastre bilaterale.