Stella AVALLONE, Ambasadoarea Extraordinară și Plenipotențiară a Republicii Austria în Republica Moldova – RELAȚII FOARTE STRÂNSE, ÎN POFIDA CRIZELOR

Pe data de 25 martie s-au împlinit 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova şi Republica Austria. În această perioadă au avut loc mai multe vizite la nivel de șefi de state, de guverne șși legislative, ale miniștrilor de ramură. Au fost semnate mai multe acorduri bilaterale care contribuie la amplificarea cooperării bilaterale în diverse domenii. Austria este în top 10 la capitolul parteneri comerciali din UE ai Republicii Moldova. Toate acestea argumentează impactul benefic al dialogului dintre Chișinău și Viena.

,,Situația de pandemie și mai nou războiul din Ucraina influențează dinamica cooperării bilaterale dintre Republica Moldova și Republica Austria, în special pe dimensiunea comercial-economică. Cu toate acestea, în această perioadă au fost posibile organizarea unor întâlniri la nivel foarte înalt între Austria și Republica Moldova. Prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi a fost la Viena la sfârşitul lunii aprilie anul 2021 şi a profitat de această ocazie pentru a se întâlni cu ministrul de externe de la acea vreme Alexander Schallenberg, care a deținut ulterior și funcția de prim-ministru. Și primarul Chișinăului, Ion Ceban, a fost invitat la Viena la începutul lunii iulie. Iar punctul culminant a fost, cu siguranță, vizita președintelui moldovean Maia Sandu la Viena, la invitațiia președintelui federal austriac Alexander Van der Bellen pe 21 octombrie anul 2021. Cu această ocazie, oficialul moldovean s-a întâlnit cu reprezentanți ai Guvernului și ai Parlamentului, a susținut o prelegere la Academia Diplomatică și a avut o întâlnire cu Diaspora Republicii Moldova din Austria. Iar cea mai recentă vizită la nivel înalt a fost a ministrului federal pentru afaceri europene și internaționale, Alexander Schallenberg, la Chișinău. Prin această vizită a fost reconfirmat sprijinul pe care Austria îl acordă Republicii Moldova în gestionarea crizei refugiațiilor din Ucraina. Toate acestea argumentează că relațiile dintre țările noastre sunt foarte strânse în ciuda situațiilor de criză”, menționează Ambasadoarea Stella Avallone.

De altfel, Austria a fost printre primele state din UE, care prin intermediul proiectului „Europe Team”,  a oferit Republiciii Moldova asistență în valoare de 37 mii euro (truse de igienă, corturi, paturi, saltele, perne). Ambasadoarea Austriei la Chișinău Stella Avallone, a vizitat personal punctul de control Maiaki-Palanca, exprimânduși admirația pentru modul în care au fost întâlniți refugiații ucraineni la frontiera cu Republica Moldova, specificând că „Austria, ca partener de încredere al Moldovei, a răspuns imediat crizei refugiaților din Ucraina. Vrem să asigurăm Chișinăul că suntem solidari cu dumneavoastră. Vă asigurăm că autoritățile țării și cetățenii săi pot conta pe sprijinul nostru politic, financiar și umanitar”, a declarat ea. Iar șeful diplomației austriece aflat în vizită la Chișinău a anunțat că țara sa va oferi Moldovei 10 milioane de euro pentru a gestiona criza migraţiei. Aceste fonduri vor fi folosite pentru sprijinirea celor care-i ajută pe refugiaţi ucraineni, inclusiv a cetăţenilor care au găzduit victimele războiului din Ucraina. 

Austria este în top 10 la capitolul parteneri comerciali din UE ai Republicii Moldova. Or, există încă potențial economic nevalorificat.

,,Companiile, exportatorii și investitorii austrieci au o atitudine pozitivă față de comerțul exterior cu Republica Moldova. De asemenea, presupunem că există un potențial neexploarat, în special în sectorul agricol, unde Austria ar avea cu siguranță nevoie de importuri mai mari și ar putea fi dezvoltate alte domenii în afară de cele actuale, precum ar fi exporturile de nuci sau concentratul de suc de mere. Un rol deosebit îl joacă filialele companiilor austriece din Republica Moldova, un exemplu al efectului enorm asupra comerțului nostru bilateral extern poate fi înființarea fabricii Gebauer & Griller. Aceasta înseamnă, de asemenea, că ar trebui să se garanteze condiții-cadru stabile pentru investitorii străini pentru a dezvolta în continuare potențialul economic și de export. Vedem un potențial suplimentar în utilizarea mai intensivă a împrumuturilor avantajoase, adică împrumuturi cu rate scăzute ale dobânzii, de la Österreichische Kontrollbank, ca exemplu. Acest lucru ar putea continua proiecte în sectorul educației, sectorul apă/ape reziduale și, de asemenea, în alte domenii, cum ar fi cel al sănătăţii sau dotarea cu echipament a Operei din Chişinău. De asemenea, vedem un potențial economic deosebit în sectorul IT, deoarece sunt mulți tineri talentați care sunt pregătiți de către Universitatea Tehnică din Moldova și alte instituții de învățământ, dar există și alte inițiative utile, precum Parcul Tekwill, Parcul Digital sau proiectul MIT Center operat de investitori austrieci, care includ dezvoltarea economică și printre altele doresc să promoveze un acces mai bun la educație”, specificiă ambasadoarea Stella Avallone.

Situația de pandemie a afectat activitatea celor aproape 100 de întreprinderi cu capital austriac din Republica Moldova. Or, în condițiile unei transparențe, a predictibilității apar și noi oportunități de dezvoltare.

,,Filialele intreprinderilor din Republica Moldova au fost în mod clar afectate de pandemie, în special ce ține de lanțurile de aprovizionare. Aceste întârzieri au dus la o producție semnificativ mai scăzută și au fost în mod clar vizibile. În prima jumătate a anului 2020 s-a înregistrat o scădere a exporturilor către Republica Moldova de aproape 40%, care însă a fost compensată în mare măsură în 2021 cu un plus de 53%. În ceea ce privește importurile, importurile agricole, precum cele ale concentratelor de suc de fructe, semințelor de floarea- soarelui sau nucilor au avut de suferit foarte mult. Ramurile de producție au fluctuat puternic, companiile de servicii s-au descurcat ceva mai bine în comparație.

În general, însă, sperăm că noul guvern va oferi mult mai multă stabilitate, transparență și predictibilitate, iar aceasta ar duce automat la investiții mai mari pe termen lung. Apropierea Republicii Moldova de UE prin nemumătrate proiecte este, de asemenea, de mare ajutor|’’, menționează ambasadoarea.

În ultimii 4 ani, Austria s-a concentrat pe domeniile managementului apei, dar si a educației, în special formarea profesională, precum și măsurile în domeniul bunei guvernări. În domeniul gospodăririi apei, aș dori să menționez îmbunătățirea alimentării cu apă și evacuarea apelor reziduale în orașul Cantemir. De acest proiect, care a fost finanțat de delegația UE și construit cu ajutorul unei firme franceze de construcții și a consultanților austrieci, va beneficia întreaga comunitate Cantemir, adică 5.000 de oameni, iar într-o fază ulterioară de extindere și comunitățile învecinate, adică încă 10.000 oameni. În domeniul educației, încercăm să-i învățăm pe tineri nu doar abilități profesionale, ci și așa-numitele abilități de viață, pentru ca aceștia să se orienteze mai bine pe viitor atât pe piața muncii, cât și în viața personală. Acest proiect include 11 școli profesionale din toată țara. De asemenea, încercăm să contribuim la îmbunătățirea predării IT prin modernizarea programelor de învățământ, formarea profesorilor, oferirea materialelor didactice. La fel, se încearcă integrarea mai bună a persoanelor cu dizabilități în viața școlară de zi cu zi. Și aceasta cu un accent puternic pe formarea profesională.