Agențiile Aster Club și Mille Fiori aduc la cunoștință realizarea unui tur de prezentare a Cărții de Aur a Basarabiei și a Republicii Moldova în Italia, care se va desfășura în perioada 6-10 noiembrie 2017 în orașele Ancona, Milano și Roma, sub înaltul patronaj al Ambasadei RM în Italia și cu susținerea Consulatului Onorific al RM pentru circumscripțiile Marche și Abruzzo.
Autorul cărții menționate, Dl Denis Roșca, a cules peste 1800 de biografii a unor personalități ilustre din toate lumea, care au realizat succese extraordinare în domeniile științei, artei, culturii, sportului ș.a., dar care au un numitor comun: sînt originari de pe meleagurile noastre!
„Cartea de Aur a Basarabiei și a Republicii Moldova” a fost desemnată ca cea mai bună cercetare științifică în cadrul concursului Science Slam 2016, iar Denis Roșca a fost numit pentru aceeași lucrare Omul Anului 2016, la categoria știință și cercetare de către TVM.
Inițiativa de a prezenta acest volum diasporei moldovenești din Italia, dar și țării care o găzduiește, a pornit de la ideea de a aduce la cunoștința concetățenilor noștri informații noi și interesante în ce privește existența unor personalități excepționale printre rândurile băștinașilor noștri, dintre care, o bună parte, au emigrat la rândul lor sau s-au realizat peste hotarele țării. De asemenea, identificarea originilor noastre cu personalități ilustre din lumea întreagă, precum și promovarea unei imagini diverse a Republicii Moldova în lume, sublinierea aportului enorm adus de feciorii săi progresului, dezvoltării artei, culturii, economiei mondiale va spori nivelul de cunoaștere a țării noastre.
Ludmila Posiletcaia și Carolina Tihohod, prin activitățile lor de turism și organizare de evenimente internaționale, promovează mereu valorile Moldovei și a Italiei, iar ”Cartea de Aur a Basarabiei și a Republicii Moldova” este un bilet de vizită național extraordinar care merită de a fi cunoscut de toți!
Susținerea promptă a proiectului din partea Ambasadei RM din Italia precum și a Consulatului Onorific al RM pentru circumscripțiile Marche și Abruzzo va da o valoare în plus acestui tur. Susținere, care, este mereu apreciată de către diaspora noastră ce locuiește pe peninsulă, iar participarea în cadrul seratelor a talentelor moldovenești din rândurile emigranților, a unor personalități menționate în ”Cartea de Aur” precum și a reprezentanților italieni va contribui la fortificarea relațiilor de prietenie între cele două țări.
Sincere mulțumiri pentru susținerea turului „Cartea de Aur în Italia” tuturor partenerilor și sponsorilor, lista cărora este în creștere continuă.