În perioada 28-30 iunie curent, peste 40 de companii autohtone au participat la cea de a 4-a ediție a expoziției „Republica Moldova Prezintă”, organizată în Piața Sfatului din orașul Brașov, România.

Evenimentul a fost organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) în parteneriat cu Primăria mun. Brașov, Camera de Comerț și Industrie din Brașov, Consiliul județean Brașov și Ambasada Republicii Moldova în România. Expoziția „Republica Moldova Prezintă” a fost reprezentată de  companii autohtone, care și-au expus produsele și serviciile din domenii de activitate precum: industria alimentară și agricolă (produse apicole, ulei presat la rece, produse de patiserie, fructe uscate), industria ușoară – textile (haine, plapume, lengerie de pat), industria construcției de utilaj, mobilă, producția de vinuri, băuturi spirtoase, produse cosmetice naturiste. La ediția curentă au participat și standurile colective ale Consiliilor Raionale Călărași și Hîncești. Pe parcursul celor 3 zile de expoziție au fost inițiate peste 20 contacte și acorduri de intenție dintre agenții economici autohtoni și cei din România. 6 contracte aflate la faza de negociere și stabilire a clauzelor contractuale au fost din domeniul agro-alimentar și textile. Standurile expozanților au fost amplasate pe perimetrul din Piața Sfatului Brașov, punct central pentru localnicii și turiștii acestui oraș, ceea ce a oferit posibilitatea participanților să se bucure de un număr remarcabil de vizitatori nu doar din România, ci și din alte state, testând, astfel, gusturile mai multor tipuri de consumatori. La inaugurarea evenimentului, în data de 28 iunie, au participat Președintele CCI a RM Sergiu HAREA, Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova în România, E.S. Victor CHIRILĂ, Vice Președintele CCI Brașov, Prefectul mun. Brașov Cătălin VĂSII și alți reprezentați ai autorităților publice centrale și locale atât din România, cât și din Republica Moldova; asociațiilor profesionale; oameni de afaceri; mass-media și alții. De menționat că, în anul 2016, la prima ediție a expoziției organizate la Iași, România, Compania Maalex Grup a plasat produsele pe rafturile magazinelor ieșiene. Aceeași companie intenționeză să semneze un nou contract de amplasare a unui magazin cu genericul PRODUS DE MOLDOVA, la Brașov. Un alt succes realizat în cadrul expoziției „Republica Moldova Prezintă”, la Brașov este cel al companiei  Prograin Organic SRL, care, ca urmare a expoziției a inițiat încheierea a două acorduri de colaborare cu doua brutării din regiunea Brașovului. Companiile: Nutri Holding SRL, Granoleya Mix SRL, Arhygeea SRL, Apilux Agro SRL, Pomul Regal SRL, Crama Tataru, Vipom Impex SRL, Prograin Organic SRL au inițiat acorduri de colaborare cu rețeaua de magazine „Basarabia” în vederea plasării produselor apicole, a deserturilor vegane, a nucilor, făinii organice, pe rafturile rețelelor de magazine. Deși, fiind la prima participare în cadrul expozițiilor organizate de CCI a RM în România, Compania Cristal Concept SRL a uimit publicul brașovean cu o gamă largă de produse de paste de nuci în asortiment pentru gustări nutritive, aromate și sănătoase, combinate cu fructe, având cele mai neobișnuite gusturi. Astfel, standul expozițional a fost luat în asalt de consumatorii brașoveni și turiștii vizitatori. Potrivit președintelui CCI a RM, România reprezintă o piață bună de extindere pentru Republica Moldova, iar potențialul Brașovului, în cadrul economic românesc, este unul din cele mai importante. „Suntem mândri de rezultatele companiilor noastre. Eram siguri că și la această ediție publicul brașovean va fi entuziasmat de produsele moldovenești, pentru că Republica Moldova are produse și servicii competitive. Noi avem antreprenori de succes, pe care CCI a RM va continua să-i promoveze și să le ofere suport pentru a accede pe noi piețe”, a menționat Sergiu HAREA. Expoziția „Republica Moldova Prezintă” a fost una de succes, fiind vizitată de peste 15.000 vizitatori, partea română confirmând dorința ca acest proiect să devină unul tradițional ce s-ar desfășura în aceiași perioadă a fiecărui an consecutiv.

Notă: Scopul evenimentului a fost crearea celor mai favorabile condiții, necesare susținerii producătorilor autohtoni, promovării imaginii Republicii Moldova, amplificării relațiilor comercial – economice cu România și penetrării produselor moldovenești pe piața românească ca prim pas spre cea europeană.