În data de 9 februarie 2025, la Maison de la Radio et de la Musique din Paris, a avut loc concertul de închidere a celei de-a 35-a ediții a festivalului de muzică contemporană Présences. Pe lângă lucrări de Fausto Romitelli și Olga Neuwirth, omagiata ediției din acest an, concertul susținut de Orchestre Philharmonique de Radio France sub bagheta dirijorului Matthias Pintscher a cuprins trei premiere mondiale semnate de compozitorii francezi Tristan Murail și Éric Montalbetti, precum și de tânărul compozitor moldovean Marius Malanețchi. Ediția din acest an a festivalului ‘Présences’ s-a desfășurat sub motto-ul “Là où naît la musique” (Unde se naște muzica) și a fost consacrată renumitei compozitoare austriece Olga Neuwirth, cu care Marius Malanețchi a studiat la Viena în ultimii ani. Pe lângă muzica compozitoarei, în cele 10 concerte din perioada 4-9 februarie, au fost interpretate 41 de lucrări ale a 30 de compozitori, inclusiv 26 de premiere mondiale, dintre care 24 comandate de Radio France. Sălile de concert Maison de la Radio et de la Musique, Philharmonie de Paris și Trabendo au găzduit orchestre și ansambluri de renume, precum l’Orchestre National de France, l’Orchestre Philharmonique de Radio France, CAIRN, HANATSUmiroir, LINEA, MODERN, NEXT și l’Orchestre du CNSMD de Paris. Lucrarea Couleurs du vent de Marius Malanețchi, comandată de Radio France în 2024, a fost interpretată în premieră de l’Orchestre Philharmonique de Radio France. Marius Malanețchi – compozitor, violoncelist și gambist, s-a născut la Chișinău în 1993 și a urmat studiile muzicale la Conservatorul din Strasbourg, la Universitatea Mozarteum din Salzburg, precum și la Universitatea de Muzică și Arte ale Spectacolului din Viena, unde este stabilit.

LINK1 LINK2