Istoria Departamentului. Numărul sporit planificat de cadre în domeniul economiei a stat la baza înființării, la 01.09.1953, a Facultății de Economie cu specialitățile: Finanțe și Economia industriei în cadrul Universității de Stat din Chișinău (denumirea de atunci). În cadrul facultății activau 3 catedre: Economie de Ramură, Finanțe și Credit, Evidența Contabilă și Statistică. La 1 decembrie 2015, în urma reformelor realizate în cadrul Facultății de Științe Economice, Catedra Economie, Marketing și Turism a fost redenumită în Departamentul Economie, Marketing și Turism. Catedra Economie, Marketing și Turism a fost fondată la 1 iulie 2014, în urma reorganizării Catedrelor „Marketing și Relații Economice Internaționale” și „Teorie Economică și Metodologia Cercetării”.
Catedra de Marketing și Relații Economice Internaționale a fost reorganizată în 2008, în baza catedrei Marketing și transferul Specialității REI de la catedra Economie Generală și REI. Catedra Marketing a fost instituită prin decizia Senatului USM din 28.06.2005, șef al catedrei, fiind numit Alexandru Gribincea, doctor habilitat în economie. Activitatea științifică în 2005 prevedea următoarele teme de cercetare: Marketing și promovarea produselor, Logistica, Comerțul electronic, Etica în afaceri.
Din 2008, Catedra Economie Generală și Relații Economice Internaționale a fost redenumită în „Teorie Economică și Metodologia Cercetării”. Catedra Economie Generală și Relații Economice Internaționale a fost creată prin decizia Senatului USM din 29.10.2002. Fondatorul acestei catedre a fost Valeriu Umaneț (1941-2004). După trecerea în neființă a dlui V. Umaneț, șef al catedrei a fost numit Valeriu Capsâzu, doctor în științe economice, conferențiar universitar. Misiunea Departamentului Economie, Marketing și Turism este de a forma specialiști competitivi și inovatori pentru domeniile activității economice: Marketing și logistica; Servicii hoteliere, turism și agrement cu o pregătire înaltă în aceste domenii. Activitatea departamentului este caracterizată prin actualitate, rigoare și calitate, în deplină concordanță cu exigențele sistemului național și internațional de educație.
Membrii Departamentului în cadrul unei ședinței clasice În afară de activitățile curriculare, în cadrul departamentului se organizează trei cercuri științifice studențești:
1. Cercetare, Inovare, Competitivitate – coordonator științific: Bradu M., lect. univ.;
2. Tânărul marketer – coordonator științific: Grumeza T., lect. univ.
3. Valorificarea potențialului turistic în Republica Moldova – coordonator științific: Guja A., asist. univ.
Activitatea științifică a studenților se desfășoară atât în baza planurilor de activitate ale Cercurilor Științifice, aprobate de departament, cât și în mod individual prin participarea la diverse conferințe/concursuri.
Activități în cadrul cercurilor științifice La departament funcționează Centrul de Excelență „Turism și activitate hotelieră”, înzestrat cu tablă interactivă, calculatoare performante și softuri pentru simularea gestiunii operațiunilor hoteliere și agențiilor de turism. În cadrul Centrului de Excelență Turism și activitate hotelieră se realizează diverse activități științifice și metodico-didactice, printre care și formarea continuă a specialiștilor pieței serviciilor turistice și hoteliere. Astfel, departamentul organizează stagii de perfecționare la două programe:
- Managementul serviciilor în structurile de primire turistică;
- Management în activitatea de turism.
În rezultatul realizării cursurilor de formare continuă în volum de 450 ore – 15 credite, audienții primesc certificate de calificare în domeniile respective. Departamentul cooperează cu catedrele/departamentele de profil din instituțiile de învățământ superior din țară și din străinătate, consolidând potențialul competitiv şi științific a cadrelor didactice prin participarea la Conferințe, Mese Rotunde și Seminare.
Oferta educațională. Oferta educațională este generoasă, atractivă și flexibilă, asigurând pregătirea profesională a studenților și masteranzilor în domeniile: Științelor Economice și Serviciilor Publice. Departamentul „Economie, Marketing și Turism este responsabil de organizarea următoarelor programe de formare profesională a specialiștilor:
Ciclul I, Licență, 0414.1 Marketing şi logistică; 1013.1 Servicii hoteliere, turism şi agrement.
Ciclul II, Masterat, Studii în marketing (MP) Management şi Marketing Hotelier şi Turism (MP)
Ciclul III, în cadrul Școlii Doctorale de Științe Economice 521.01 Teorie economică şi politici economice; 521.02 Economie mondială; relații economice internaționale; 521.04 Marketing și logistică.
Specialitatea Marketing și Logistică a fost inițiată în anul 2006, conform planului de studii, aprobat de către Ministerul Educației și Tineretului al Republicii Moldova în cadrul catedrei Marketing. Din 2006 până în prezent, formarea specialiștilor în acest domeniu este continuă. În conformitate cu Clasificatorul ocupațiilor din Republica Moldova, absolvenții acestui program pot activa în calitate de: Manager (în serviciile de marketing și vânzare), Șef secție (marketing și vânzare), Expert economist în comerț și marketing, Șef birou marketing, Șef serviciu marketing, Specialist marketing, Consultant în telemarketing, Operator de telemarketing, Director departament marketing, leasing si cotare, Marketer, Documentarist ordonanțare logistică, Logistician gestiune flux, Merchandiser, Asistent comercial, Analist servicii client, Brand manager, Specialist relații publice, Agent de vânzări ș.a.
Specialitatea Turism a fost inițiată în 2010, conform Planului de învățământ, aprobat de Ministerul Educației. Începând cu admiterea 2017, denumirea specialității a fost modificată în Servicii Hoteliere, Turism și Agrement, conform Nomenclatorului domeniilor de formare profesională și al specialităților în învățământul superior (HG Nr. 482 din 28.06.2017). În conformitate cu Clasificatorul ocupațiilor din Republica Moldova, absolvenții acestui program pot activa în calitate de: Conducător grup turistic, Ghid turism intern, Conducător pensiune turistică (rurală, agroturistica), Director agenție de turism, Director agenție de turism Tour-operatoare, Manager în activitatea de turism, Analist în turism, Agent de asistență turistică, Agent de turism, Funcționar agenție turistică, Însoțitor grup turistic, Recepționer unitate de cazare, Șef recepție unitate de cazare.
Structura personalului științifico-didactic. Actualmente, structura personalului științifico-didactic din cadrul Departamentului Economie, Marketing și Turism este corespunzătoare şi asigură durabilitatea programelor de studii. La Departament activează 37 cadre didactice, din care 4 doctori habilitați, profesori; 18 doctori în economie, conferențiari universitari și lectori; 5 lectori, din care 3 specialiști practicieni; 10 asistenți universitari. Din totalul cadrelor universitare, circa 80 % sunt angajaţi titulari şi prin cumul intern, iar 20 % – prin cumul extern. Absolvenții. Din 2010 până în prezent, la specialitățile din cadrul Departamentului Economie, Marketing și Turism au absolvit peste 1500 de studenți și masteranzi.
Promoția anului 2018 Proiecte implementate – rezultate și cele care se implementează. În cadrul Departamentului au fost implementate următoarele proiecte:
I. LMPH Licence Masters professionnels en management des activités hôtelières pour le développement de l’industrie touristique en Géorgie, Azerbaïdjan et Moldavie/ Licența Masterate profesionale in managementul activităților hoteliere pentru dezvoltarea industriei turistice în Géorgia, Azerbaïdjan si Moldova, No 544191 TEMPUS 1-2013-1-PT JPCR; perioada de desfășurare: December 2013 – Mai 2017, având drept obiective:
- Să contribuie la dezvoltarea turismului modern care să încorporeze un mediu ecologic, social, economic ridicat, prin instruirea resurselor umane capabile să proiecteze, să evalueze, să implementeze, să comercializeze și să opereze proiecte în hotelărie adaptate contextului lor.
- Să profesionalizeze programele de învățământ și de formare în domeniul hotelăriei și turismului, în conformitate cu procesul de la Bologna.
- Să renoveze un program de licență și să creeze două programe profesionale de masterat în hotelărie și turism, adaptate la nevoile lor specifice, să instruiască 9 cadre didactice (în UE), să conceapă programe și conținuturi de formare continuă, să creeze un centru de excelență / centru de resurse și să formeze 200 de studenți pe aceste curricula nouă, să dezvolte mobilitatea studenților și să creeze o diplomă dublă sau comună.
- Să îmbunătățească capacitatea de angajare a studenților în pozițiile funcțiilor de conducere în activitățile ospitalității și turismului.
II. Proiectul Increasing competitiveness of rural tourism destinations in Moldova through service design and co-creation / Creșterea competitivității destinațiilor turistice rurale în Moldova prin proiectarea și co-crearea serviciilor. Perioada de desfășurare: 1.11.2016 – 31.12. 2017. Proiectul a fost finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe al Estoniei și a urmărit dezvoltarea cooperării dintre principalii parteneri ai proiectului: departamentul de turism a Universității de Stat din Moldova și University of Tartu Pärnu College. Scopul proiectului: creșterea competitivității regiunilor turistice din Moldova, focalizându-se, în principal, asupra zonelor rurale, prin prezentarea bunelor practici estoniene de destinație turistică rurală și de antreprenoriat turistic:
- actualilor antreprenori/ reprezentanți ai pieței industriei turistice din Republica Moldova;
- studenților specialității de turism în calitate de viitori specialiști;
- profesorilor specialității de turism.
III. Proiectul Empowering women and youth through raising their skills and competencies in the field of rural event and hospitality service design/ Abilitarea femeilor și tinerilor prin creșterea calificărilor și competențelor lor în domeniul design-ului evenimentelor rurale și ale serviciilor de ospitalitate. Perioada de desfășurare: ianuarie, 2018 – ianuarie, 2019. Proiectul este finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe al Estoniei și urmărește dezvoltarea cooperării între partenerii proiectului: Universitatea de Stat din Moldova, University of Tartu Pärnu College și Agenția de Dezvoltare Regională Nord, Bălți.
Scopul proiectului este de a ajuta femeile și tinerii în zonele rurale din nordul Moldovei, prin creșterea abilităților și competențelor lor în domeniul design-ului evenimentelor rurale și al serviciilor de ospitalitate.
Seminar la Bălți în cadrul proiectului
IV. Proiectul Științific: Consolidarea achizițiilor publice durabile în Republica Moldova – SSPROMOLD, proiect 20.80009.7007.15, finanțat din bugetul de stat în cadrul Programului de Stat (2020-2023), Nr. 81-PS din 03.01.2020, Director de proiect: Galina ULIAN, dr. hab., prof. univ. Durata: 4 ani (3 ianuarie 2020 – 31 Decembrie 2023). Parteneriat: Universitatea de Stat din Moldova și IDIS Viitorul.
Scopul proiectului este de a contribui prin cercetare și transfer de cunoștințe la soluționarea unor probleme de protecție a mediului concomitent cu reducerea semnificativă a inegalităților în plan social și a încurajării afacerilor durabile și a consumului sustenabil.
Acest proiect va consolida componenta de sustenabilitatea achizițiilor publice în Republica Moldova prin: •cercetare teoretico-metodologică și aplicativă, analiza bunelor practici europene în materie de achiziții publice durabile, •asigurarea transferului de cunoștințe și sporirea gradului de conștientizarea societății a rolului achizițiilor publice durabile prin organizarea de reuniuni, ateliere de lucru, cluburi de discuții și simpozioane științifico-practice, aplicarea instrumentelor digitale moderne. •de asemenea, acest proiect va constitui o platformă de cercetare pentru elaborarea unor noi propuneri de proiecte de cercetare pentru promovare la nivel european și internațional.
Parteneriatul cu piața muncii. În vederea asigurării calității procesului de instruire este foarte important parteneriatul cu piața muncii. Astfel, în ultimii ani au fost încheiate mai multe acorduri și convenții de parteneriat. Unele dintre cele mai valoroase colaborări în vederea pregătirii specialiștilor în sfera turismului și marketingului, prin deschideri educaționale, la modul practic, astfel, ca viitorii specialiști să beneficieze de instruire și stagii profesionale la standardele învățământului UE, sunt:
- convenția de parteneriat cu A-STAR Immo, în persoana dlui Luc Engelen, Consulul Onorific al Regatului Belgiei în R. Moldova;
- convenția de parteneriat cu Jolly Alon Hotel & Business Center, unde departamentul nostru, ca rezultat al unui proiect, dispune de catedra delocalizată Economie, Marketing și Turism în care se desfășoară diverse activități practice cu studenții;
- acordul de colaborare cu Asociația Națională pentru Turism Receptor din Republica Moldova (ANTRIM), partenerul nostru în calitate de bază de practică, dar și de activități de dezvoltare în cadrul proiectul „Academia Noii Generații în Turism”;
- convenția de parteneriat cu MOLDEXPO, unde studenții de la specialitatea Marketing și Logistică au posibilitatea de a participa la organizarea expozițiilor și dezvoltatea abilităților practice cu referire la logistica evenimentelor;
- convenția de realizare a stagiilor de practică cu compania SRL „Telemar”;
- acordul de parteneriat (cel mai recent) cu revista „Moldova în progres”, în persoana lui Luigi Savoia, partener media Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, partener media Camera de commercio Italo-Moldava, în baza acestui parteneriat, studenții vor avea posibilitatea de a promova cele mai frumoase idei de afaceri, dar și istorii de succes în domeniul economic.
Toate aceste activități nu ar fi fost posibile, fără aportul întregii echipe a departamentului, fapt pentru care țin să le mulțumesc pentru implicare responsabilă.
Maria HAMURARU, doctor în economie, conferențiar universitar, șefa Departamentului Economie, Marketing și Turism