Grâul între abundență globală și presiuni regionale: Cum influențează piața internațională
prețurile din Republica Moldova
Conform celor mai recente date publicate de USDA, piața globală a grâului pentru sezonul 2024/25 prezintă o producție crescută, estimată la 793,24 milioane tone, însă consumul global este mai redus comparativ cu sezoanele anterioare. Acest dezechilibru va genera o creștere a stocurilor finale, care vor atinge 258,82 milioane tone. Exporturile globale de grâu sunt estimate să scadă la 212 milioane tone (cu 1,7 milioane tone mai puțin față de sezonul anterior), principala cauză fiind reducerea exporturilor din Rusia (46 milioane tone) și Ucraina (16 milioane tone). Deși producția globală de grâu este în creștere, în Bazinul Mării Negre, prețurile grâului au urmat un trend ascendent. Rusia, cel mai mare exportator mondial de grâu, și-a ajustat cotele de export pentru perioada ianuarie-iunie 2025 la 15 milioane tone, o scădere mai mare comparativ cu sezoanele anterioare. Exporturile de grâu rusesc preconizate pentru ianuarie vor atinge 3 milioane tone, și pentru prima jumătate a lunii februarie- 1,5 milioane tone. Începând cu februarie 2025, cota va fi redusă la 10,6 milioane tone, ceea ce va limita drastic cantitățile disponibile pe piață. Exporturile de grâu din Ucraina, estimate la 16,2 milioane tone pentru sezonul curent, sunt aproape de finalizare. Ucraina mai are de exportat doar 6 milioane tone, iar prețurile grâului ucrainean (11,5% proteină) sunt cotate între 233-235 USD/t FOB pentru încărcările din februarie. Analiștii estimează o creștere a prețurilor în lunile următoare, în principal datorită ofertei limitate din Rusia și cererii globale crescute. Prețul grâului rusesc (12,5% proteină) este cotat între 239-245 USD/t FOB, ceea ce face ca grâul ucrainean să fie mai competitiv. Totuși, reducerea ofertei rusești împinge prețurile regionale în sus, dat fiind faptul că, traditional grâul rusesc e cel mai ieftin pe piață. În contextul internațional și regional, prețul grâului exportat din Republica Moldova a urmat o tendință mixtă în 2024. Prețul mediu de export în anul 2024 al grâului a fost de 3,51 lei/kg, mai mic comparativ cu 3,77 lei/kg în 2023 și cu 5,39 lei/kg în 2022, dar în creștere față de nivelurile înregistrate la începutul anului. O redresare a prețurilor în Moldova s-a observat începând cu octombrie 2024, când prețul mediu a urcat la 3,80 lei/kg, continuând să crească până în decembrie 2024, când a atins 4,09 lei/kg. Spre comparație, în restul lunilor din 2024, prețurile au fost pronunțat mai scăzute, cu un minim de 3,18 lei/kg în aprilie 2024. În ceea ce privește cantitățile exportate, Republica Moldova a exportat în 2024 un total de 1,128 milioane tone de grâu, un volum ușor mai mic față de cele 1,136 milioane tone exportate în 2023. În perioada iulie-decembrie 2024, exporturile au însumat 578,2 mii tone, ceea ce reprezintă o scădere de 29% comparativ cu aceeași perioadă din 2023, când au fost exportate 816,5 mii tone. În primele luni ale anului 2024 (ianuarie-iunie), cantitățile de grâu exportate au fost ridicate, cu un maxim în februarie (123,6 mii tone), însă în a doua jumătate a anului, exporturile au scăzut brusc, pe fondul recoltei mai mici. Reducerea cotelor de export din Rusia și oferta limitată din Ucraina au creat presiuni suplimentare pe prețurile grâului la nivel regional în bazinul Mării Negre. În Republica Moldova, deși cantitățile de grâu exportate în 2024 au fost practic la nivel cu cele din 2023, stocurile mai reduse în acest sezon și cererea din regiune susțin redresarea prețurilor în prima jumătate a anului 2025.
Exportul de grâu din Moldova pe sezoane, prețuri medii
Piața porumbului:
Impactul raportului USDA din ianuarie 2025
și situația din Republica Moldova
Raportul USDA din ianuarie 2025 a adus schimbări importante pe piața globală a porumbului, prognozând o reducere a producției și stocurilor. Conform datelor, producția globală de cereale grosiere pentru sezonul 2024/2025 a fost estimată la 1,494 miliarde tone, cu 4,8 milioane tone mai mică față de prognoza anterioară. Din acest total, porumbul reprezintă 1,214 miliarde tone, evidențiind o scădere față de așteptările inițiale. Stocurile globale de porumb sunt, de asemenea, mai mici, situându-se la 293,3 milioane tone, o reducere de 3,1 milioane tone. Combinația respectivă de producție mai mică și stocuri în scădere pune presiune pe disponibilitatea porumbului la nivel global, afectând direct prețurile. În Bazinul Mării Negre, piața porumbului a început să reflecte schimbările globale. Ucraina, un important exportator de porumb, a livrat 10,868 milioane tone între 1 iulie 2024 și 15 ianuarie 2025, cu doar 1,3% mai puțin față de aceeași perioadă a sezonului trecut.
Cu toate acestea, oferta redusă, cauzată de reținerea vânzărilor de către agricultori și de cererea puternică atât din partea cumpărătorilor interni, cât și a exportatorilor, a determinat o creștere treptată a prețurilor. În ianuarie, prețurile porumbului furajer au crescut cu 100-200 UAH/t, ajungând la 8500-9600 UAH/t CPT, iar pentru export, nivelul a atins 216,25 €/tonă DAP Odessa. În Republica Moldova, situația este mult mai dramatică, scăderea exporturilor de porumb în prima jumătate a sezonului 2024/2025 fiind extrem de pronunțată. Între iulie și decembrie 2024, au fost exportate doar 42,3 mii tone, o cantitate extrem de mică în comparație cu sezoanele anterioare, când un astfel de volum putea fi atins în doar două săptămâni în cadrul unui sezon bogat.
Recolta slabă din 2024, cauzată de condițiile meteorologice nefavorabile, a redus disponibilitatea pentru export, lăsând producătorii cu stocuri limitate. Situația dată a determinat o creștere a prețului mediu de export, care în sezonul 2024/2025 a ajuns la 4,23 lei/kg, cu 22% mai mare față de 3,29 lei/kg în perioada similară a anului trecut. Un caz aparte este decembrie 2024, când Moldova a exportat doar 1,389 tone de porumb, dar prețul mediu a atins un nivel record de 8,71 lei/kg. Această creștere atipică a fost determinată de faptul că 34% din volumul exportat a fost reprezentat de porumb destinat însămânțării, care are un preț mult mai mare decât cel destinate consumului. Pe întregul an 2024, Republica Moldova a exportat 306,4 mii tone de porumb, cel mai scăzut volum din ultimii patru ani luați ca comparație. Astfel, în 2021 exporturile au fost de 563,4 mii tone, în 2022 au atins un nivel record de 1,292 milioane tone, iar în 2023 s-au situat la 627 mii tone. Deși prețurile mai mari au compensat parțial reducerea volumelor, veniturile generate din exporturi de porumb au fost mult afectate.
Exporturile de rapiță din Republica Moldova în sezonul 2024/2025: O analiză a cantităților și prețurilor
Exporturile de rapiță din Republica Moldova în sezonul 2024/2025 se află aproape de final, stocurile disponibile fiind, practic, epuizate. Perioada iulie-decembrie 2024 a înregistrat un volum de export de doar 91,5 mii tone, marcând o scădere de 2,8 ori față de aceeași perioadă a anului precedent, când au fost exportate 260,7 mii tone. Din punct de vedere al prețurilor, situația este diferită. În perioada iulie-decembrie 2024, prețul mediu de export al rapiței a fost de 8,94 lei/kg, ceea ce reprezintă o creștere de 19,3% față de aceeași perioadă a anului anterior, când prețul mediu a fost de 7,49 lei/kg. Creșterea prețurilor este un efect direct al ofertei limitate, dar și al interesului ridicat pentru această cultură în contextul global. În total, în anul 2024 au fost exportate 112,7 mii tone, ceea ce reprezintă o reducere față de anul record 2023, când volumul exportat a atins 297,8 mii tone. De asemenea, exporturile din 2024 sunt comparabile cu cele din 2021, când s-au înregistrat 110,3 mii tone.
Are loc o o revenire la niveluri mai modeste, similare anilor de dinaintea unei creșteri mai pronunțate Pe parcursul anului 2024, prețurile au prezentat o tendință de creștere treptată, în special în a doua jumătate a anului. Dacă la începutul anului, în ianuarie și februarie, prețurile medii erau de 7,60 lei/kg și, respectiv, 6,99 lei/kg, acestea au crescut constant, ajungând la 9,97 lei/kg în decembrie. Creșterea prețului în ultimele luni ale anului reflectă oferta tot mai restrânsă, combinată cu cererea de pe piețele externe. În comparație cu anul precedent, când prețurile au fost mai scăzute în general (o medie anuală de 7,74 lei/kg), 2024 marchează o revenire a valorii rapiței pe piețele internaționale.
Exporturile de orz din Republica Moldova î
n sezonul 2024/2025: Scăderea cantităților
și stabilitatea prețurilor
Exporturile de orz din Republica Moldova pentru sezonul 2024/2025 reflectă o situație de epuizare treptată a stocurilor. În perioada iulie-decembrie 2024, volumul exportat a fost de 109,6 mii tone, cu 17,7% mai mic față de aceeași perioadă din 2023, când s-au exportat 133,2 mii tone. Această scădere este o consecință a unei recolte mai modeste față de anii anteriori În ceea ce privește prețurile, orzul este singura cultură pentru care prețul mediu de export în perioada iulie-decembrie 2024 a fost neesențial, dar totuși în în scădere. Valoarea medie de 3,15 lei/kg este cu 2% mai mică decât cea înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut, când a fost de 3,22 lei/kg. Această scădere relativ mică indică faptul că piața orzului rămâne mai stabilă, cu fluctuații moderate. Totuși orzul rămâne mult mai ieftin ca porumbul și grâul. Pe anul 2024, Republica Moldova a exportat 143,5 mii tone de orz, o cantitate aproape identică cu cea din 2023 (149,7 mii tone), dar mult mai mică decât nivelul record din 2021, când au fost exportate 182,8 mii tone. Analizând evoluția lunară a prețurilor din 2024, observăm o ușoară tendință de creștere în ultimele luni ale anului, de la 2,98 lei/kg în iulie la 3,84 lei/kg în noiembrie. Totuși, această redresare parțială nu a fost suficientă pentru a aduce prețurile la nivelul sezonului precedent. În 2023, de exemplu, prețurile au fost mai mari în medie, iar în 2022 ele au fost chiar pronunțat mai ridicate, atingând un vârf anual de 5,15 lei/kg.
Exportul de orz din Moldova pe ani, prețuri medii