CNED susține eficiența energetică a 16 gospodării din mediul rural
06 ianuarie 2025, Chișinău – Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) anunță începerea procesului de alocare a stimulentelor financiare pentru primele 16 case individuale care au fost selectate în cadrul Produsului de finanțare „Eficiența Energetică a caselor individuale din gospodării rurale cu grad de vulnerabilitate energetică extremă”, decizia cu privire la finanțarea măsurilor de eficiență energetică fiind aprobată de membrii Comitetului de finanțare și risc al CNED.
Aceste gospodării au beneficiat de rapoarte de audit energetic, care le-au permis să solicite finanțarea lucrărilor de eficiență energetică prin Programul FEERM. Suportul financiar acordat de CNED constituie 95% din valoarea totală eligibilă a investiției, iar contribuția beneficiarului reprezentă 5%. Rapoartele de audit energetic au fost elaborate cu sprijinul GIZ Moldova, în cadrul proiectului „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile în Republica Moldova (E4M)”.
Detalii, pe link: https://tinyurl.com/ymfmf9nu