Într-un context în care Republica Moldova accelerează procesul de integrare europeană și implementarea reformelor economice, Ministerul Finanțelor are un rol esențial în consolidarea unui mediu de afaceri predictibil și competitiv. În acest interviu acordat revistei Moldova în PROgres, ministrul finanțelor Adrian Gavriliță vorbește despre prioritățile fiscale ale Guvernului, modernizarea administrației, digitalizarea serviciilor, sprijinul pentru investiții și rolul turismului în dezvoltarea economică a țării. Mesajul său este clar: Republica Moldova își propune să devină o destinație sigură și atractivă pentru antreprenori și investitori, în deplină armonizare cu standardele europene.

Republica Moldova avansează pe calea integrării europene. Care sunt principalele priorități ale Ministerului Finanțelor pentru stimularea investițiilor și creșterea competitivității economiei naționale? Integrarea europeană nu este doar un obiectiv de politică externă, ci un proces de modernizare profundă a economiei și a instituțiilor noastre. Pentru Ministerul Finanțelor, acest parcurs înseamnă construirea unui cadru fiscal modern, simplu și stimulativ pentru investiții. Prioritățile sunt: simplificarea și modernizarea cadrului fiscal, reducerea poverii administrative pentru mediul de afaceri, digitalizarea serviciilor fiscale și vamale, dar nu mai puțin important: disciplina bugetară. Noi propunem un sistem în care regulile sunt clare și sunt aceleași pentru toți, astfel încât și antreprenorii să se gândească mai mult la dezvoltare. Un element esențial în această transformare este și armonizarea legislației naționale cu standardele Uniunii Europene. Acest proces nu este doar o obligație din agenda de aderare, ci o oportunitate de a crește competitivitatea și atractivitatea Republicii Moldova pentru investiții. În același timp, avansarea pe calea integrării europene deschide accesul la noi instrumente financiare și oportunități de investiții care pot accelera modernizarea țării. Valorificarea eficientă a acestor resurse ne permite să susținem dezvoltarea infrastructurii, digitalizarea serviciilor publice și implementarea reformelor necesare pentru o economie mai competitivă și un nivel de trai mai bun pentru cetățeni. Fiecare investiție în drumuri, servicii publice, educație sau digitalizare contribuie la creșterea atractivității economice a țării și la îmbunătățirea condițiilor pentru mediul de afaceri.

În ultimii ani, mediul de afaceri a traversat numeroase provocări. Ce măsuri considerați esențiale pentru a oferi mai multă predictibilitate și încredere antreprenorilor și investitorilor? Reguli clare și acces la capital – de acestea are nevoie în primul rând orice om de afaceri. Încrederea în economie se construiește în timp, dar avem datoria să începem cu un fundament solid și principii foarte clare pentru viitor. Antreprenorii au nevoie să știe că regulile vor fi simple, clare și echitabile pentru toți. De aceea, punem accent pe dialog constant cu mediul de afaceri, prin care să ajungem la acele decizii care îmbină potențialul de creștere economică prin investiții cu dezideratul de îmbunătățire, modernizare și simplificare a sistemului fiscal. Fiecare modificare este analizată și consultată, iar măsurile care necesită o perioadă mai îndelungată de adaptare, acolo unde este posibil, sunt implementate mai etapizat, astfel încât mediul de afaceri să aibă mai mult timp pentru a se adapta. În același timp, digitalizarea proceselor schimbă fundamental relația dintre stat și contribuabil: mai puțină interacțiune birocratică, mai multă transparență și mai puține spații de interpretare. Un exemplu concret este reforma mecanismului de restituire a TVA. În acest sens, prin politica fiscală pentru anul 2027 și proiectul noului Cod fiscal, propunem un nou mecanism de restituire a TVA, astfel încât companiile să beneficieze de restituiri regulate, integrale și practic automatizate.  Astfel, resursele financiare urmează să fie direcționate către investiții și dezvoltare, nu blocate în proceduri administrative. Toate aceste măsuri urmăresc același obiectiv: să ne asigurăm că fiecare antreprenor poate investi cât mai mult în dezvoltarea propriei afaceri și, implicit, în dezvoltarea economică a țării.

La începutul lunii mai, ați participat la Conferința Națională pentru Dezvoltarea Turismului Intern. Ce rol poate avea turismul în dezvoltarea economică a Republicii Moldova și în promovarea imaginii țării peste hotare? Turismul este un sector cu potențial semnificativ de dezvoltare, care contribuie direct la crearea locurilor de muncă, la dezvoltarea economiilor locale și la creșterea exportului de servicii. Așa cum am menționat și în cadrul conferinței, turismul nu înseamnă doar contribuție economică, ci și imaginea țării noastre în exterior, un factor important al calității vieții cetățenilor. Este un domeniu care poate genera valoare adăugată în special în comunitățile locale și în regiunile cu potențial turistic. În acest context, Ministerul Finanțelor va susține prin resurse bugetare, investiții publice și alte măsuri de suport bine țintite care să contribuie la dezvoltarea acestui sector, valorificarea potențialului local și creșterea calității serviciilor oferite.

În cadrul forumului s-a discutat despre necesitatea unui dialog permanent între autorități, mediul de afaceri și partenerii de dezvoltare. Cât de importantă este această cooperare pentru elaborarea unor politici economice eficiente? Politicile economice eficiente nu se construiesc în izolare. Ele apar din dialog, din înțelegerea realităților locale și din valorificarea celor mai bune experiențe și practici internaționale. Ministerul Finanțelor acordă o importanță deosebită consultărilor și dialogului cu mediul de afaceri. Este normal să existe puncte de vedere diferite, mai ales atunci când discutăm despre nivelul de impozitare sau alte măsuri fiscale. Totuși, ceea ce contează este să existe o comunicare deschisă și onestă, întrucât dezvoltarea țării este un obiectiv comun.

Care este mesajul Dumneavoastră pentru investitorii și antreprenorii care aleg să dezvolte afaceri în Republica Moldova într-o perioadă marcată de transformări economice și oportunități europene? Republica Moldova se află pe un parcurs de modernizare accelerată, iar acest lucru deschide noi perspective pentru investiții și dezvoltare economică. Ratingurile acordate țării noastre confirmă progresul continuu. Obiectivul nostru este să construim un sistem fiscal cât mai simplu, competitiv și ușor de aplicat și care să sprijine dezvoltarea economică prin activitate și investiții. Încrederea este elementul central în relația dintre stat și mediul de afaceri, iar rolul nostru este să menținem acest dialog și parteneriat. Pentru investitori și antreprenori, mesajul este unul simplu: Republica Moldova este deschisă pentru afaceri, iar noi suntem aici pentru a construi împreună un mediu economic stabil, modern și orientat spre un viitor modern și sustenabil.