Viorica Agafița Eleganța și forța
din spatele armoniei scenice

Cum a început parcursul Dumneavoastră artistic și ce v-a motivat să alegeți vioara ca instrument de suflet? Parcursul meu artistic a început devreme, pe când eram doar un copil. Țin minte că am pus prima dată vioara sub bărbie la 8 ani. Cred că nu eu am ales vioara, ci ea m-a ales pe mine. De fapt părinții mei au fost cei care au ales acest instrument pentru mine – poate și pentru că mă cheamă Viorica, s-au gândit că vioara mi s-ar potrivi cel mai bine. Am început studiile la Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu”, unde am avut parte de profesori extraordinari, care nu doar m-au învățat notele, ci mi-au deschis sufletul spre artă. Am trăit o copilărie frumoasă, plină de muzică și emoții. Am stat și la internat, unde eram înconjurată mereu de alți copii care visau la fel ca mine. Ne unea același dor de a cânta, aceeași bucurie când scoteam primele sunete curate, aceleași speranțe. Acolo, în acea lume mică, am înțeles că muzica va fi drumul meu pentru totdeauna.

Care sunt cele mai importante momente din cariera Dumneavoastră muzicală până acum? Un proiect de suflet, care ocupă un loc special în inima mea, este formația Select Cvartet pe care am fondat-o împreună cu soțul meu, Mihail Agafița. De-a lungul anilor, am trăit momente artistice deosebite alături de acest ansamblu muzical. Am avut ocazia să participăm la evenimente importante și festivaluri internaționale în Cipru, Elveția, Creta, Polonia, Italia, Turcia, România, Ucraina – fiecare experiență aducându-ne mai aproape unii de alții și de publicul nostru. Aceste turnee au fost pentru mine adevărate lecții de viață și de artă. Un alt capitol important în cariera mea este legat de aparițiile mele ca solistă, atât în țară, cât și peste hotare. Am cântat cu mai multe orchestre, dar de cele mai multe ori am avut onoarea să mă aflu în fața Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naționale din Chișinău – orchestra care îmi este și casă, și familie muzicală. De două stagiuni, am primit responsabilitatea și bucuria de a fi prim concertmaistru al acestei orchestre. Este o funcție care mă onorează profund. Nu este deloc ușor – implică multă muncă, concentrare și asumare – dar îmi place enorm ceea ce fac. Să fiu puntea dintre dirijor și colegii mei muzicieni, să contribui la sunetul și expresia întregii orchestre, este pentru mine o misiune plină de sens.

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră colaborarea profesională cu soțul Dumneavoastră, maestrul Mihail Agafița? Cum reușiți să îmbinați armonios viața de familie cu scena?  Pe mine și soțul meu ne leagă o conexiune rară, construită nu doar pe iubire, ci pe o misiune comună. Suntem două firi diferite, dar perfect complementare: el aduce echilibrul, forța, direcția și protecția, iar eu – sensibilitatea, căldura, inspirația și harul artistic. Ne completăm profund prin respectul reciproc și prin convingerea că viața noastră are un sens mai mare: acela de a crea, de a dărui și de a lăsa o moștenire de valoare în urma noastră. Colaborarea noastră profesională este o sursă constantă de împlinire sufletească. Scena nu înseamnă doar muncă pentru noi, ci și locul unde ne exprimăm esența împreună. Acasă și pe scenă, ne înțelegem din priviri. Știm când să ne susținem, când să ne lăsăm unul pe celălalt să strălucească. Împreună, suntem mai puternici decât am fi fiecare separat.

Cum percepeți rolul muzicii clasice în societatea actuală și cum credeți că poate fi apropiată de publicul tânăr? Muzica clasică m-a format ca om – m-a învățat răbdarea, disciplina, frumusețea profundă a emoției. Cred cu tărie că și astăzi poate avea același impact asupra tinerilor, dacă le este oferită cu sinceritate. Nu trebuie să o prezentăm ca pe ceva greu sau elitist, ci ca pe ceva frumos, viu, care atinge sufletul. Atunci când muzica ajunge la inimă, nu mai contează vârsta. E de ajuns ca un tânăr să audă o singură dată o piesă cântată cu adevărat din inimă – și ceva se schimbă în el. Avem datoria să facem această punte. Muzica clasică nu trebuie păstrată într-un colț de muzeu, ci trăită, respirată și împărtășită mai departe.