Stefan WOLFF: Integrarea în Uniunea Europeană și reintergrarea țării trebuie să se producă în paralel

Stefan WOLFF: INTEGRAREA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI REINTERGRAREA ȚĂRII TREBUIE SĂ SE PRODUCĂ ÎN PARALEL

Profesorul de securitate internațională la Universitatea din Birmingham ( Marea Britanie ) Stefan WOLFF a ținut recent o lecție publică la Universitatea de Stat din Moldova cu genericul ,,Cum reușesc statele mici să navigheze prin rivalitatea dintre marile puteri”. Totodată, a oferit un interviu pentru Radio Moldova. S-a referit la arhirectura de securitate regional, la impactul diferendului transnistrean asupra procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. De asemenea, a punctat unele aspecte ce țin de statutul de neutralitate a țării.

Domnule profesor, cum evoluați în prezent gradul de reziliență al Republicii Moldova în fața amenințărilor hibride constante, dezinformare, atacuri cibernetice, presiuni economice și, mai recent, prezența dronelor în spațiul Republicii Moldova?  Situația periculoasă în domeniul securității se evidențiază în ultimii ani tot mai mult și mai mult. În particular, acestea influențe masive ale Federației Ruse se intensifică în perioada electorală. Și în acest context trebuie să spun cuvinte de laudă societății din Republica Moldova, care a făcut față acestor provocări. Plus la această, evident, putem considera această situație drept un test de maturitate al  societății, datorită unor măsuri din partea statului împotriva acestor flageluri. Și aici nu putem să nu menționăm suportul Uniunii Europene. Cum ați menționat dumneavoastră, suntem martori la o prezență repetată a dronelor rusești în spațiul Republicii Moldova, iar aceasta este o dovadă de o escaladare periculoasă a situației date. De altfel, și în orașul meu natal, Leipzig, în Germania, au avut loc incidente repetate foarte periculoase cu implicarea dronelor. În acest context este foarte important să fie încurajată și susținută presiunea încă mai intensă a guvernului în ceea ce privește unele măsuri de contracarare a acestor pericole. Și, evident, trebuie să avem consultări cu partenerii externi. Și este foarte important să nu fie permis Rusiei să dicteze în această regiune. Evident, importanța NATO aici este de mare valoare. 

Dar în ce măsură regiunea transnistreană și prezența trupelor rusești pe teritoriul regiunii transnistrene a Republicii Moldova reprezintă un pericol militar? Nu cred că există un pericol militar iminent care vine prin prezența trupelor rusești în regiunea transnistreană. Majoritatea celor încădrați în structurile militare sunt localnici, dar evident că Rusia folosește chiar acest număr mic sau relativ mic de militari ca un instrument de șantaj, în primul rând, al regimului de la Tiraspol. Prin această situație, se arată acestui regim că trebuie să țină linia lor. Și, când vorbim că este totuși un instrument de manipulare și șantajare, trebuie să menționăm că aflarea militarilor străini pe teritoriul Republicii Moldova este ilegală.

Ați menționat la prima întrebare că, Republica Moldova are nevoie de sprijinul partenerilor externi, implicit al Uniunii Europene. În acest context, vreau să vă întreb cum influențează statutul Republicii Moldova de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană, inclusiv negocierile de aderare care sunt în derulare, la arhitectura de securitate? Este o întrebare foarte complexă. Nu putem să avem siguranță că situația se va schimba radical, deoarece conflictul este foarte adânc, serios și aici trebuie să constatăm că Transnistria este, cum am spus, element de șantajare. În Republica Moldova sunt în derulare două procese importante – de integrare europeană și de reintegrare a țării, iar regiunea transnistreană trebuie implicată în aceste procese. De altfel, Transnistria a avut și condiții speciale pentru exportul produselor sale pe piața europeană. Apoi și Acordul de asociere al Republicii Moldova cu UE a stipulat mai multe posibilități pe plan economic, pentru întreg teritoriul Republicii Moldova. În regiunea transnistreană activează companii care au potențial și perspective foarte bune pe piața europeană. Acum se discută despre faptul că, probabil, în următorii 2 ani drumul spre asociere cu Uniunea Europeană va deveni real. Va urma, desigur, și perioada de ratificare a acestui document. Și ne uităm că trebuie să fie susținută și de cele 27 de membre ale Uniunii Europene. Evident, trebuie să fie un plan real care ar arăta cum Republica Moldova vede integrarea acestui teritoriu, în fond, soluționarea acestei probleme care durează deja mai mulți ani, trei decenii și jumătate. În concluzie, aceste procese care se derulează în paralel, evident, trebuie să fie încheiate tot paralel. Cu toate acestea, vedem că în ceea ce privește asocierea Moldoviei cu Uniunea Europeană, acest process decurge cu pași foarte rapizi și de succes, pe când reintegrarea regiunii transnistene decurge anevoios. Astfel, nu putem fi atât de optimiști că acest proces se va încheia concomitent cu integrarea europeană. Din această cauză, trebuie depuse eforturi mai mari, pași mai funcționali, mai puternici și decisivi.

Așa este. Republica Moldova avansează în procesul de integrare europeană, pe soluționarea conflictului transnistrean nu are o perspectivă clară. Deci, Republica Moldova ar putea deveni membră a Uniunii Europeane fără soluționarea conflictului transnistrean?  Ca un profesor, voi prezenta o opinie comparativă cu situații similare din diferite țări. Evident că, populația Republicii Moldova și liderii țării trebuie să decidă ce este cel mai important în acest proces. Guvernul înțelege aceste lucruri, dar problema reintegrării teritoriale nu trebuie să stagneze tot procesul de aderare la Uniunea Europeană. De ce? Încă o dată menționez că, derularea acestor procese trebuie să fie paralelă. 

Progresul privind integrarea în Uniunea Europeană este evident, dar acum mă refer la acea convergență susmenționată în care aceste două procese trebuie să fie paralele. Evident că, Republica Moldova se va integra mai repede decât va fi soluționat diferendul transnistrean. Iar această situație consumă atenție și resurse în regiunea transnistreană, în special acum, când se desfășoară așa-numită campanie electorală și, până la sfârșitul anului, vor avea loc așa-numite alegeri ale noului lider al regiunii. În acest context, autoritățile de la Chișinău ar trebui să atragă atenție elitelor de la Tiraspol ca să se implice și ei, să înțeleagă importanța reintegrării țării, care ar avea impact și asupra integrării în UE. Reiterez, aceste două procese nu se contopesc unul cu altul, dar trebuie să fie rezolvate în paralel. Dacă e să vorbim despre modele din istoria conflictelor asemănătoare în Europa, aș menționa, în primul rând, cazul Ciprului. Este partea Ciprului legală, oficială, care deja este membră a Uniunii Europeane și este Ciprul din Nord, care nu este parte a spațiului comunitar. Dar, cumva, s-a găsit acolo un model local, datoprita cărui convițuiesc aceste două părți ale Ciprului. Și Republica Moldova ar putea să ia anumite lecții importante din modelul cipriot. Al doilea model ar fi cel al  Groenlandei. Și aici, deodată, vreau să menționez că nu se referă la situația actuală a discursului președintelui american Donald Trump, dar la faptul că, fiind o parte autonomă a Danemarcei, au un statut specific în cadrul acestei țări. Și, de exemplu, acquis-ul comunitar nu se realizează pe teritoriul Groenlandei, dar, oricum, ea este parte componentă a Danemarcei. Între aceste două modele și conflictul   transnistrian este o mare diferență, o caracteristică foarte importantă din punct de vedere geografic. Cipru și Groenlanda sunt înconjurate de apă, dar Republica Moldova este o țară foarte mica, situată între marii actori regionali, precum  România, membră a Uniunii Europene și a NATO. De altă parte, avem teritoriul Ucrainei și, mai la distanță, Rusia. De aceea, această geografie specifică și complicată, într-un fel, impune căutarea unei soluției locale specifice regiunii. Desigur, unele momente benefice pot fi luate și din această istorie de rezolvare a problemelor din Cipru și Groenlanda. Oricum, reiterez opinia mea că provocarea Republicii Moldova în această situație este mult mai specifică, mult mai diferită. La fel, este foarte important că multe țări sunt cointeresate în rezolvarea acestei probleme, inclusiv România, și Germania s-a implicat activ în rezolvarea acestei probleme.

Domnule profesor, în actuala arhitectură de securitate, statutul de neutralitate al Republicii Moldova stipulat în Constituția țării mai oferă vreo garanție reală de securitate în fața agresiunii? Dacă vorbim despre neutralitate, trebuie să menționăm, la nivel clasic, ce înseamnă neutralitatea. Este statut stipulat în legea internațională, în dreptul internațional. Și, dacă vorbim despre cazuri din istorie, statutul de neutralitate n-a salvat Belgia nici în Primul, nici în al Doilea Război Mondial. De asemenea, putem să menționăm  cazul Finlandei și Suediei. Acest statut n-a schimbat ceea ce s-a întâmplat cu ele în aceste perioade grele. Tot aici putem să menționăm și cazurile Austriei, Elveției, Irlandei, care, fiind neutre, sunt integrate în diferite organizații regionale și continentale. De exemplu, Irlanda face parte din Uniunea Europeană, dar nu este membra NATO, sau Elveția, care nu este membră nici a UE, nici a NATO. Eu nu cred că neutralitatea este un obstacol pentru Republica Moldova pe calea aderării la Uniunea Europeană. Dar aici trebuie să menționăm și cazul Ucrainei, o țară  neutră, care nu făcea parte din niciun bloc militar, și care a fost atacată, Crimeea fiind anexată, iar o parte a regiunii Donbas fiind ocupată. Neutralitatea nu reprezintă un instrument de apărare foarte reușit și eficient. Și aici trebuie să menționăm că, pentru Republica Moldova, cel mai important ar fi să consolideze colaborarea cu Uniunea Europeană, dar și cu Ucraina. Aceasta ar reprezenta o garanție mai puternică. Dar, pentru Republica Moldova, care nu are o frontieră directă cu Federația Rusă, riscul unui eventual atac este, posibil, ceva mai redus, comparativ, de exemplu, cu situația Georgiei, care are o astfel de frontieră.