(Video) – Având sprijinul decisiv al revistei „Moldova în Progres”, Franco Perchidizzi a câștigat Premiul Național „Trandafirul de Aur” cu un subiect despre Republica Moldova.
Jurnalistul Franco Perdichizzi a fost premiat la Roma în cadrul primei ediții a Premiului Național pentru Jurnalism “La Rosa d’Oro” (Trandafirul de Aur). Reportajul său despre limba italiană în Moldova s-a clasificat pe locul trei din acele secțiuni pentru care a fost destinat Premiul. Temele propuse au fost: ”Italia și italienii în străinătate”, ”Jurnalismul și New Media” și ”Comunicarea instituțională”.
Reportajul jurnalistului Franco Perdichizzi la Chișinău capitala Republicii Moldova în care a loat interviu de la profesori și studenți de la Liceul “Dante Alighieri” și de la Universitatea de Stat, a fost realizat pentru canalul Onda Tv, postul de televiziune regional sicilian cu care colegul nostru colaborează. Echipa, împreună cu collaboratorii revistei “Moldova în Progres”, au reușit să descopere în rândul tinerilor ce-i motivează să iubească limba italiană și care sunt perspectivele culturale și de angajare pe care le pot avea prin instruire. Colaborarea locală cu directorul revistei bilunare ”Moldova în Progres”, italianul Luigi Savoia, care a contribuit la elaborarea streaming-urilor “live” și “on demand” a transmisiunilor de la Onda Tv, a stârnit dezbateri ample și în rândul societății moldovenești în ceea ce privește învățarea limbilor străine și prioritatea acestora în curiculum din școlile moldovenești. Premierea a fost organizată de către Asociația Internațională “Regina Elena Onlus”, cu scopul “de a favoriza informarea jurnalistică corectă și implicarea profesională a jurnaliștilor”. Locul unu a fost câștigat de către Flavia Filippi, cu un reportaj pentru Tg, La 7 privind investigațiile desfășurate în Georgia în cauza “Stamina și Vannoni”, Locul doi “ex aequo” i-a revenit Veronicăi D’Andrea pentru un articol publicat în ziarul Mattino despre utilizarea corectă a social network-urilor, și Davide Passone despre comunicarea instituțională. În timpul acordării premiilor, în sala de conferințe din Bazilica SS XII Apostoli din Roma, au fost proiectate cele două reportaje video care au ajuns în finală, adică cel de la La 7 și cel de la Onda Tv. Datorită reportajului lui Franco Perdichizzi, cei prezenți, printre care mulți reprezentanți din domeniul jurnalismului și culturii, din lumea socială, religioasă și militară, au apreciat și au descoperit nu doar frumusețea Moldovei, dar și farmecul unui teritoriu care, așa cum spune jurnalistul Franco Perdichizzi reprezintă viitorul Europei care ia amploare tot mai mult.
Il giornalista Franco Perdichizzi è stato premiato a Roma nell’ambito della prima edizione del Premio giornalistico nazionale “La Rosa d’Oro”: Il suo reportage sulla lingua italiana in Moldavia si è classificato al terzo posto assoluto nelle tre sezioni nelle quali era diviso il Premio. Le tematiche erano “L’Italia e gli italiani all’estero”; “Giornalismo e New Media” e “Comunicazione Istituzionale”. Il reportage di Franco Perdichizzi era stato realizzato per Onda Tv, l’emittente televisiva regionale siciliana per la quale il collega collabora, a Chisinau nella capitale della Moldavia dove Perdichizzi ha intervistato docenti e studenti del Liceo “Dante Alighieri” e dell’Università Statale. L’equipe, grazie all’apporto deI team del giornale bimensile “Moldova in Progres”, è riuscita a carpire le motivazioni dell’amore dei giovani moldavi verso la lingua italiana e le prospettive occupazionali e culturali che l’apprendimento può dare loro. Importante è stata la collaborazione in loco del direttore del giornale Moldova in Progres”, l’italiano Luigi Savoia, che ha fatto da spalla allo streaming “live” ed “on demand” delle puntate irradiate da Onda Tv, si è acceso un ampio dibattito nella società civile moldava sull’apprendimento delle lingue straniere e sulla loro priorità nell’insegnamento nelle scuole moldave. Il premio è stato organizzato dall’Associazione Internazionale “Regina Elena Onlus”, con l’obiettivo di “incentivare la corretta informazione giornalistica e l’impegno professionale dei giornalisti”. Il primo posto è stato conquistato da Flavia Filippi, con un servizio del Tg di La 7 sull’inchiesta in Georgia sul caso “Stamina e Vannoni”, il secondo posto “ex aequo” a Veronica D’Andrea per un articolo sul Mattino sul corretto utilizzo dei social e Davide Passone sulla comunicazione istituzionale. Durante la premiazione, che si è tenuta nella sala conferenze della Basilica SS XII Apostoli di Roma, sono stati proiettati i due video giunti nella terna delle nomination e cioè quello di La 7 e quello di Onda Tv. Grazie al reportage di Franco Perdichizzi, i presenti, fra i quali molti rappresentanti del mondo giornalistico, culturale, sociale, religioso e militare, hanno apprezzato e scoperto non solo le bellezze della Moldavia ma anche il fascino di una terra, che, come ha detto il giornalista Franco Perdichizzi, rappresenta il futuro di un’Europa che si allarga sempre più.