Exporturile de floarea-soarelui din Republica Moldova:
un început de sezon mai lent, dar promițător

În sezonul agricol 2025–2026, exporturile de floarea-soarelui din Republica Moldova au pornit într- un ritm mai lent comparativ cu anul trecut. În primele trei luni ale sezonului — din iulie până în septembrie s-au exportat 54,3 mii tone, cu 23% mai puțin față de aceeași perioadă din 2024, când volumele au atins 70,8 mii tone. Diferența însă nu ține de o recoltă mai mica. Înghețurile târzii de primăvară au împins semănatul spre sfârșitul lunii aprilie – începutul lui mai, ceea ce a dus implicit și la o recoltare mai târzie. În regiunile de nord, la începutul lunii octombrie, multe câmpuri încă nu au fost recoltate, iar ploile din ultimele săptămâni au făcut accesul tehnicii pe teren dificil, amânând lucrările. Prin urmare, nu vorbim despre o scădere a producției, dar mai degrabă despre o întârziere a fluxului de marfă către export. Sezonul este încă în desfășurare, iar volumele din lunile următoare vor echilibra statistica. Pe partea de preț însă, tabloul este mult mai optimist. În iulie–septembrie 2025, prețul mediu de export pentru floarea-soarelui moldovenească a urcat la 10,86 lei/kg, cu 21,5% mai mult decât în aceeași perioadă din 2024 (8,94 lei/kg) și cu 26,2% peste nivelul din 2023 (8,60 lei/kg). Este un semn clar că piața regională în special cea a procesatorilor din România și Turcia — a continuat să ofere prime atractive pentru materia primă moldovenească, iar concurența pentru achiziții s-a menținut vie.

De altfel, evoluția prețului a reușit să atenueze impactul scăderii volumului exportat. Deși cantitatea livrată peste hotare în primele trei luni ale sezonului a fost mai mică cu aproape un sfert, valoarea totală a exporturilor a scăzut doar cu 6,8%, ajungând la 589,9 milioane lei, față de 633,2 milioane lei în iulie– septembrie 2024.

În primele trei luni ale sezonului 2025–2026, structura exporturilor de floarea-soarelui din Republica Moldova conturează o piață competitivă, dar și ușor reconfigurată față de anii precedenți. Liderul perioade este compania „OROM-IMEXPO” SRL, care a exportat aproape 9,9 mii tone, adică 18% din volumul total. Pe locul doi se poziționează IM „Trans Oil Refinery” SRL, parte a grupului procesatorului Trans-Oil. Compania a exportat 5,9 mii tone, echivalentul a 11% din total, tot acest volum fiind livrat în luna iulie. „Rusagro-Prim” SRL ocupă poziția a treia, cu 3,5 mii tone, urmată de „Vadalex Grains” SRL și „Crown” SRL, fiecare cu volume similare, de 3,2 mii tone și respectiv 3 mii tone, ce le oferă fiecăreia o cotă de 6%. Interesant este că „Crown” este o companie relativ nouă în topul exportatorilor de floarea-soarelui. Per ansamblu, cele mai mari 20 de companii din clasament au realizat 83% din totalul exporturilor.

Exportatorii de floarea soarelui, iulie-septembrie 2025

Conform datelor Eurostat, în sezonul 2025–2026 Republica Moldova a devenit principalul furnizor de floarea-soarelui pentru Uniunea Europeană, depășind țări tradițional puternice în comerțul cu oleaginoase precum China, Serbia, Turcia și Argentina. În perioada iulie–septembrie 2025, România a fost de departe cea mai importantă destinație de export pentru floarea-soarelui moldovenească, cu un volum de 31,2 mii tone, adică peste jumătate din totalul livrărilor externe. Prețul mediu de export către România a fost de 9,7 lei/kg, reflectând un echilibru între proximitatea transportului și cererea constantă din partea procesatorilor și traiderilor români. Pe locul doi se situează Turcia, cu 9,9 mii tone și un preț mediu de 11,1 lei/kg. Spre deosebire de piața românească, Turcia importă în special loturi cu conținut ridicat de ulei și calitate superioară, destinate industriei locale de procesare. Cererea turcească pentru floarea-soarelui moldovenească a crescut constant în ultimii doi ani. În sezonul actual, România și Turcia se confruntă cu recolte mai slabe la floarea-soarelui decât Moldova, ce creează un avantaj competitiv pentru producătorii locali. A treia destinație ca volum este Bulgaria, unde au fost exportate aproape 4 mii tone, la un preț mediu de 10,7 lei/kg. Piața dată funcționează ca o extensie naturală a lanțului logistic regional, în special pentru traderii care livrează prin porturile Constanța și Varna. Bulgaria, asemenea României, este un important procesator de ulei vegetal, dar importă și pentru reexport către Grecia și Orientul Mijlociu. În ansamblu, cele trei destinații principale — România, Turcia și Bulgaria — cumulează aproape 83% din totalul exporturilor de floarea-soarelui ale Republicii Moldova în primele trei luni ale sezonului 2025– 2026.

Privind în ansamblu, începutul de sezon 2025–2026 nu este unul slab, dar întârziat. Condițiile meteo au amânat recoltarea în multe regiuni, dar odată cu stabilizarea vremii și finalizarea lucrărilor în nordul țării, exporturile de floarea-soarelui vor prinde din nou ritm. În pofida startului mai lent, Moldova rămâne bine poziționată pe piața regională, iar dacă tendința de preț se menține și procesatorii din România, Turcia și Bulgaria continuă să absoarbă volume mari, este probabil ca până la finele anului calendaristic țara să revină la nivelurile de export din sezoanele anterioare. Totuși, există mai multe semnale că piața poate intra într-o fază de corecție a prețurilor. Primul factor este chiar finalizarea recoltării, care va aduce un plus de ofertă în piață și, implicit, presiune descendentă asupra prețurilor. Al doilea element vine de pe scena globală — decizia Argentinei de a elimina taxele la exportul de soia, o măsură care afectează întregul complex al oleaginoaselor, inclusiv piața florii-soarelui. O ofertă mai mare de uleiuri vegetale pe piața internațională va putea duce la o ajustare a cotațiilor și pentru floarea-soarelui în următoarele luni.