Uygar Mustafa SERTEL, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Türkiye în Republica Moldova: Lucrăm pentru consolidarea în continuare a relațiilor bilaterale turco-moldave

 

În contextul Sărbătorii Naționale, 101 de  la proclamarea Republicii Türkiye, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Türkiye în Republica Moldova, Uygar Mustafa SERTEl, punctează unele repere ale cooperării bilaterale.

Domnule Ambasador, recent s-au împlinit doi ani de când Vă exercitați mandatul la Chișinău. Ce evenimente importante au avut loc în această perioadă de timp în contextul cooperării bilaterale între țările noastre? În cei doi ani de la preluarea mandatului, împreună cu colegii am lucrat pentru a consolida în continuare relațiile între Türkiye și Moldova. Ne-am concentrat pe relațiile politice, economice, comerciale, precum și pe consolidarea cooperării în domeniul educației, culturii, turismului și proiectelor de dezvoltare. În această perioadă au avut loc mai multe vizite reciproce la nivel înalt. Prim-Ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, și Viceprim-ministrul, Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, au vizitat țara noastră pentru a participa la Forumul Diplomației Antalya. Viceprim-ministrul, Ministrul Economiei și Digitalizării Dumitru Alaiba, însoțit de o delegație de nivel înalt, a vizitat Türkiye pentru a discuta despre relațiile noastre comerciale bilaterale. Din partea Turciei, Viceministrul Afacerilor Externe, Directorul pentru Afaceri UE, Ambasadorul Mehmet Kemal Bozay a participat la cea de-a 5-a Conferință Ministerială în cadrul Platformei de Parteneriat Republica Moldova.

În Republica Moldova sunt aproximativ 1250 de companii mixte moldo-turce. Care este impactul activității lor asupra volumului schimburilor comercial-economice? Care sunt domeniile prioritare? Investitorii turci au manifestat interes pentru Republica Moldova încă de la începutul anilor ”90. După cum ați menționat, un număr semnificativ de companii turcești operează în prezent în țara Dumneavoastră. Valoarea totală a investițiilor turcești, împreună cu investițiile companiilor noastre din țări terțe, este de aproximativ 400 de milioane USD. Cu aceste investiții, companiile noastre creează locuri de muncă pentru aproximativ 6.000 de oameni. Companiile turcești operează, în primul rând, în sectorul de producție și contribuie în mod semnificativ la economia Moldovei. În special, investițiile sunt concentrate în sectoarele alimentare, băuturi, comerț cu amănuntul, contractare, sănătate, IT, textile, îmbrăcăminte și HORECA. În ceea ce privește proiectele de infrastructură ale Moldovei, companiile contractante turcești activează aici cu succes. Până în prezent, acestea au derulat 53 de proiecte în valoare de 743,2 milioane de dolari în Moldova. Proiectele rutiere reprezintă 44% din această cifră. Companiile turcești au finalizat, de asemenea, proiecte semnificative, cum ar fi centre comerciale, unități de sănătate și facilități sportive. Vedem oportunități în sectoarele agriculturii, procesării alimentelor, energiei regenerabile și telecomunicațiilor.

Pe 1 noiembrie se împlinesc 8 ani de la intrarea în vigoare a Acordului de Liber Schimb dintre Turcia şi Moldova. Prevederile acestuia rămân în vigoare? Au fost obținute rezultatele scontate? Acordul de Liber Schimb (ALS) Türkiye-Moldova a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2016. În temeiul ALS, taxele vamale la produsele industriale au fost abolite și s-au acordat concesii pentru unele produse agricole din ambele părți. În ultimii opt ani, volumul comerțului nostru bilateral s-a dublat, ajungând la aproape 800 de milioane de dolari. Acesta este un Acord de Liber Schimb de mare succes, care demonstrează interesul reciproc puternic în ambele țări. Consumatorii și producătorii atât din Türkiye, cât și din Moldova au avut ocazia să beneficieze reciproc de produse de înaltă calitate și la prețuri accesibile. Un beneficiu semnificativ pe termen lung al acordurilor de liber schimb este dezvoltarea rețelelor bilaterale de producție între țări. Acest lucru este deosebit de avantajos, deoarece sporește producția locală și exporturile către țări terțe. Acordăm o mare importanță prieteniei și colaborării noastre de lungă durată cu Moldova. În acest context, Türkiye va continua să contribuie la dezvoltarea economică a Moldovei.

Ce proiecte importante a inițiat Agenția Turcă de Colaborare și Coordonare (TIKA) în Republica Moldova în ultima perioadă de timp? Prin intermediul TİKA am implementat peste 500 de proiecte și activități în Moldova între anii 1992 și 2024, în valoare de aproximativ 40 de milioane de euro, în principal în domeniile educației, sănătății, infrastructurii administrative și sociale, dezvoltării capacităților, aprovizionării cu apă și canalizare. Recent, la solicitarea Grupului Parlamentar Moldovean de Prietenie cu Republica Türkiye, TIKA a inițiat proiectul „Technoclass”. Au fost realizate 5 laboratoare, dotate cu dispozitive tehnologice, pentru studenții din Nord (Florești și Drochia), la Sud (Ciadîr-Lunga şi Congaz) şi la Chişinău. Aceste școli au fost alese în comun de deputații din Parlamentul Republicii Moldova. Prin acest proiect se sprijină proiectul „Școala Model” derulat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și se creează noi oportunități pentru elevi. În plus, Colegiul Recep Tayyip Erdoğan Türkiye-Moldova, care a fost construit la Comrat, demonstrează importanța pe care TİKA o acordă educației. Colegiul are o suprafață totală interioară de 6.800 m2, 24 de săli și 8 laboratoare. Echipamentul școlii va fi asigurat de asemenea de TİKA.