Serviciul Tehnologii Informaționale (STI) al Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a raportat conducerii Ministerului dinamica activităților în perioada ianuarie-iunie curent, precum și prioritățile pentru semestrul II.
Șeful STI, Alexandru Putere, a menționat că serviciile MAI au devenit mai accesibile pentru cetățeni, fiind “la un click distanță de beneficiari”, notează Noi.md. La 19 iunie curent, STI al MAI, în colaborare cu Agenția pentru Guvernare Electronică, a lansat proiectul E-cazier. În doar 5 zile, aproximativ 2 mii de cereri au fost depuse online, un indice comparabil cu numărul cererilor depuse de cetățeni la ghișeul fizic al STI. Fiecare al zecelea cetățean a cerut un cazier apostilat. Rîndurile funcţionarilor publici cu statut special din cadrul MAI, completate cu zeci de absolvenți La solicitarea cetățenilor au fost eliberate peste 96 mii de caziere judiciare: aproximativ 6 mii de caziere detaliate și peste 17 mii de caziere contravențional, cu aproximativ 100 de solicitări prin MDelivery. Cetățenii Republicii Moldova atît din țară, cît și din diasporă, nu mai sînt nevoiți să se deplaseze personal să depună o cerere, să solicite un document, să facă drumuri în plus pentru a ridica documentele solicitate de la sistemul afacerilor interne. Datorită serviciului de livrare în peste 200 de țări ale lumii a cazierului judiciar, peste 800 de solicitări au fost executate prin MDelivery în perioada de referință. Ministrul de Interne, Adrian Efros, a fost informat despre funcționalitatea Sistemului automatizat de supraveghere a circulației rutiere ,,Controlul traficului”, cît și ponderea încălcărilor comise pe parcursul anului curent și intervențiile în acest sens. În acest sens, fiind instalate circa 80 de posturi de supraveghere în municipiul Chișinău și în alte 25 de localități din țară.