Italia nu-și schimbă abordarea față de războiul din Ucraina și are o poziție consolidată cu restul statelor Uniunii Europene. Omul de afaceri italian, Piero Leone, a declarat în cadrul unui interviu pentru Agenția de Presă IPN că odată cu venirea în fruntea Guvernului de la Roma a Giorgiei Meloni, societatea italiană își dorește o schimbare de paradigmă și plasarea în funcții cheie a tehnocraților. Potrivit italianului, nu politica ar trebui să primeze procesele de administrare, ci profesionalismul, notează IPN.

Giorgia Meloni este prima femeie din istorie care va prelua conducerea Guvernului de la Roma. Se întâmplă după ce coaliția de dreapta condusă de partidul de „Fratelli d’Italia” a câștigat alegerile legislative organizate la 25 septembrie. Omul de afaceri italian Piero Leone spune că noul premier al țării sale are capacitatea de a dezvolta Italia și de a oferi societății prosperitate.

„Girogia Meloni are reguli stricte, se concentrează asupra populației tinere, pentru că nu mai trebuie să ne gândim la noi, ci la generația tânără. Îmi place abordarea ei, că nu mai trebuie să punem în funcții politicieni. În anul 2022 politicile sunt deja clare. Nu mai trebuie să facem politică, ci să punem în funcții tehnocrați. Să nu avem cazuri când ingineri de profesie sunt puși în fruntea Ministerului Sănătății. Avem nevoie de tehnocrați, care cunosc domeniile și sunt buni manageri”, a spus omul de afaceri italian, Piero Leone.

El spune că noul premier nu militează complicarea relațiilor cu Uniunea Europeană, ci-și propune să transforme Italia într-un stat puternic, respectat pe arena internațională. Poziția Italiei față de agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei rămâne neschimbată.

„În Italia este deja o coaliție sudată, Salvini cu Berlusconi, lumea deja așteaptă ca această coaliție să fie oficializată. Noua coaliție nu cred că va schimba vectorul asupra situației din Est. Italia este interesată să aibă o colaborare constantă cu Europa, noi vrem să păstrăm politica de prietenie cu țările membre UE. În privința situației din Ucraina, chiar și Berlusconi a făcut declarații tranșante. El și-a cerut scuze pentru abordarea îngustă de care a dat dovadă în raport cu Rusia. Poziția Italiei nu se schimbă, rămâne aceeași ca și politica întregii comunități europene”, a menționat afaceristul.

Cu referire la partea populației din Republica Moldova care este nostalgică după perioada sovietică, italianul a menționat că o astfel de categorie a nostalgicilor există și în peninsulă. Totuși, potrivit lui într-o democrație adevărată, minoritatea se supune regulilor majorității.

„Și în Italia avem Partidul Comunist. Avem niște partide derivate ale fascismului, care sunt nostalgice după anumite perioade. Dar trebuie să ținem cont de faptul că ei sunt în minoritate, e vorba de câteva mii de persoane. Cu siguranță și în Republica Moldova sunt persoane care sunt nostalgice după perioade trecute, dar făcând o proporție a populației, aceste persoane nu sunt reprezentative. Trebuie să ținem cont de preferințele majorității”, a mai spus Piero Leone.

SURSA