Bălți, Republica Moldova. Cu suportul financiar al Uniunii Europene și al Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, la Bălți a fost inaugurat astăzi un Centru de Consultanță în Afaceri ODA pentru antreprenorii din regiune. Centrul a fost deschis de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării împreună cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). 

Centrul de Informare și Consultanță în Afaceri ODA are drept obiectiv dezvoltarea capitalului uman prin promovarea competențelor și culturii antreprenoriale, prin acordarea serviciilor de informare și consultanță în afaceri privind programele de grant accesibile întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri). 

Centrul ODA își propune să dezvolte și să promoveze abilitățile și cultura antreprenorială, oferind servicii de informare și consultanță în afaceri în toată regiunea de nord a țării. Astfel, IMM-urile beneficiare ale suportului oferit de Centrul nou-creat, vor fi capacitate cu cunoștințele și abilitățile necesare pentru accesarea resurselor financiare nerambursabile, orientat spre creșterea competitivității și rezilienței IMM-urilor din Republica Moldova. 

Antreprenorii sunt motorul economiei noastre și  suntem dedicați să le oferim sprijinul și instrumentele de care au nevoie pentru a-și dezvolta afacerile și a crea locuri de muncă. Centrul de Consultanță în Afaceri ODA din Bălți este un pas important în această direcție, iar noi vom continua să investim în dezvoltarea IMM-urilor din Republica Moldova. 

Ajutăm antreprenorii să depășească provocările și să-și atingă potențialul maxim, menținându-ne în continuare ca parteneri de încredere și investind în viitorul prosper al Republicii Moldova”, a declarat Viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.

IMM-urile reprezintă 99 % dintre întreprinderile din UE, și acestea sunt o sursă puternică de spirit antreprenorial și inovare, esențiale pentru competitivitatea întreprinderilor din UE. Din această perspectivă, Uniunea Europeană susține dezvoltarea IMM-urilor din Moldova, ca acestea să devină forță motrice a bunăstării și dezvoltării locale. Suntem încrezători că Centrul lansat astăzi, gestionat de ODA, va contribui la transformarea Moldovei într-un mediu mai prielnic pentru noi companii, pentru investiții în afaceri, generarea de noi locuri de muncă și derularea de activități economice”, a declarat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

Margret Uebber, Ambasadoarea Republicii Federale Germania în Republica Moldova a declarat: „Îmbunătățirea mediului de afaceri, crearea locurilor de muncă și, astfel, oferirea unei perspective pentru tinerii moldoveni acasă, este unul dintre principalele obiective ale cooperării moldo-germane. Un factor important pentru succes în acest sens este trecerea peste granițele Chișinăului, atingând și alte regiuni ale țării. Suntem mândri că am susținut atât dezvoltarea regiunii Bălți într-un pol de creștere, cât și transformarea ODA într-un partener puternic pentru companii. Unirea forțelor cu Uniunea Europeană a fost elementară în acest sens.

Obiectivele Centrului sunt și promovarea culturii antreprenoriale sustenabile în rândul persoanelor interesate să lanseze afaceri, astfel contribuind și la crearea de locuri de muncă în regiunile Republicii Moldova.

„Administrația de la Bălți manifestă deschidere totală față de fondurile europene, pentru a aduce modernizarea în municipiului Bălți. Al doilea ca mărime oraș din republica Moldova trebuie să arate altfel, modernizat. Suntem gata să implementăm și mai multe proiecte din Bălți, susținere pentru care vă mulțumim și suntem recunoscători.” a afirmat Alexandr Petcov, Primarul municipiului Bălți.

Gheorghe Iudin, Director Interimar, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) susține că „ Centrul de Informare și Consultanță în Afaceri ODA are un obiectiv clar: să dezvolte capitalul uman prin promovarea competențelor și culturii antreprenoriale. Aici vor fi oferite servicii de informare și consultanță de înaltă calitate privind programele și instrumentele de suport antreprenorial de stat, gestionate de ODA. Aceste servicii sunt cruciale pentru a sprijini afacerile să devină mai competitive și mai reziliente, piloni esențiali pentru o economie sănătoasă și diversificată.

Sunt încrezător că acest centru va deveni un motor de transformare, nu doar pentru afacerile locale, ci pentru întreaga regiune. Vom colabora îndeaproape cu toți partenerii noștri pentru a asigura că fiecare antreprenor are acces la resursele și suportul necesar pentru a prospera.”

Oficiul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) în municipiul Bălți a devenit operațional grație asistenței financiare oferită de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), prin intermediul programului „EU4Moldova: Comunități Locale”. Centrul se află pe strada Decebal 13. Acesta va fi deschis de luni până vineri între orele 8:30 – 17:30. Pentru informații suplimentare: Secția Marketing și Comunicare ODA, email: comunicare@oda.md, tel. 069479904.