Excelență, cooperarea bilaterală moldo-italiană fiind într-o permanentă dinamică, căror domenii ar trebui să le fie atrasă o mai mare atenție din partea autorităților de la Roma și Chișinău? Relațiile cu Moldova sunt, cu siguranță, foarte dinamice în toate domeniile, cum ar fi cel politic, economic, comercial, cultural și științific. Acestea au fost relansate de curând, inclusiv datorită vizitei pe care Președintele Republicii Moldova Maia Sandu a făcut-o Președintelui italian Sergio Mattarella la 18 iunie a acestui an. Prin urmare, putem spune că și relațiile excelente pot să fie intensificate și mai mult. Or, există domenii ce reprezintă un interes major în acest moment specific și acestea vizează cooperarea judiciară și cea polițienească. Avem diferite inițiative în curs de desfășurare. Interesul părții italiene este să poată contribui la procesul de reformă pe care Moldova l-a început în vederea consolidării statului de drept.
Avem, de asemenea, multe alte proiecte pe care intenționăm să le dezvoltăm în sectorul economic, cu o atenție deosebită față de agricultură și de sectorul vitivinicol, agricultura ecologică durabilă, revoluția verde și cea digitală. Am avut întrevederi cu Ministrul Afacerilor Interne, al Justiției, cel al Agriculturii, dar și cu Ministrul Apărării, deoarece Moldova contribuie pe planul securității internaționale la multe misiuni de menținere a păcii. Apreciem, în mod deosebit, contribuția moldovenească la misiunea KFOR-NATO aflată sub comanda italiană. Este o contribuție care face astfel, încât Moldova să participe la securitatea internațională nu doar în calitate de consumator, dar și ca producător internațional de securitate.
Care domenii au fost cel mai mult afectate de pandemia Covid-19 in Italia? Cu siguranță, această tragedie globală a lovit în toate sectoarele atât în Italia, cât și în alte țări. Deși, atunci când vorbim de astfel de tragedii la scară internațională, sunt cu siguranță și din cei ce au de câștigat și din cei ce au de pierdut. În Italia, ca și în alte țări, au avut de suferit mai mult acele activități care prevăd o interacțiune directă cu publicul, deplasările persoanelor, întâlnirile dintre persoane. Ne referim aici la domeniul spectacolelor, restaurantelor, dar și la comerț, pentru că deși e adevărat că a crescut comerțul online și, implicit, și transporturile de mărfuri comercializate online, mulți din cei ce se ocupă de comerțul tradițional au avut mult de suferit.
La fel ca și toate provocările globale, și această problemă va putea fi rezolvată doar prin consolidarea suplimentară a dialogului și a cooperării internațională. Din fericire, observăm pași înainte, dar este prematur să dăm garda jos.
Comunitatea moldovenilor din Italia, care este cea mai numeroasă din statele UE, a salutat semnarea recentă a Acordului în domeniul securității sociale între Republica Moldova și Republica Italiană, acesta fiind mult așteptat. Cât de important este acest Acord pentru cetățenii italieni din Republica Moldova?Semnarea Acordului în domeniul securității sociale reprezintă o achiziție importantă pentru cetățenii moldoveni stabiliți în Italia, cât și pentru acei italieni rezidenți în Moldova. Este unul din acele acorduri interguvernamentale care au drept scop satisfacerea necesităților oamenilor și îmbunătățirea calității vieții lor. Desigur, acum va fi mai ușor să se ridice pensia într-o țară sau alta, să se cumuleze contribuțiile achitate și, prin urmare să se trăiască într-un mod mai senin și liniștit.
Acesta nu este, însă, singurul acord de acest tip. Mă refer la acele acorduri care contribuie la ameliorarea calității vieții pentru comunitate. Un acord de agest gen este deja în vigoare și vizează conversia permiselor de conducere. Un alt acord, ale cărui negocieri sunt în curs de finalizare, se referă la recunoașterea titlurilor de studii. Acesta este un acord destinat, în principal, celei mai tinere componente a populației moldovenești prezente în Italia și celei italiene stabilite în Moldova. Este un acord care are drept scop facilitarea includerii tinerilor generații în câmpul muncii din ambele țări.
Ambasada Republicii Italiene în Republica Moldova organizează multiple evenimente cultural-artistice de promovare a Italiei în țara noastră. Un argument al acestei afirmații este și SĂPTĂMÂNA LIMBII ITALIENE ÎN LUME, care va fi consemnată și la Chișinău. Care sunt reperele acestui eveniment, programat pentru perioada 18-21 octombrie? În acest an marcăm 700 ani de la moartea poetului italian Dante Alighieri, care a trecut în neființă în noaptea dintre 13 și 14 septembrie 1321.
Este o ocazie pentru a-l comemora pe marele poet printr-o serie de evenimente și inițiative. Ediția din acest an a Săptămânii Limbii Italiene în Lume are titlul ”Dante, l’italiano” – pentru că deseori când vorbim despre limba italiană ne referim la limba lui Dante. Valoarea acestui mare poet este apreciată până în zilele noastre din multe puncte de vedere. Noi am încercat să organizăm evenimente care să fie demne de faima sa, țesând relații strânse de colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova, cu Universitatea Pedagogică Ion Creangă, cu Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.
Am implicat în evenimentele noastre și Sala cu Orgă și, bineînțeles și Liceul Teoretic ”Dante Alighieri” ce poartă numele poetului și se află aici la Chișinău. Aceasta este o școală care, timp de mulți ani, a reprezentat o fabrică de tinere talente. Mulți tineri care au studiat la Liceul ”Dante Alighieri” au obținut apoi rezultate remarcabile în viața profesională.
Evenimentele organizate în cadrul Săptămânii Limbii Italiene se axează pe 4 direcții principale. Prima este cea dedicată, bineînțeles, lui Dante. La aceste evenimente vor participa în special tineri, începând cu elevi din clasa a 3-a până la studenți din ultimii ani de facultate.
Vor fi lecturi de poezie, analiză a textului ”Divinei Comedii”, recitaluri și chiar reprezentații teatrale din ”Divina Comedie”. De exemplu, vom urmări scena în care Dante și Virgiliu i-au întâlnit în Paradis pe Beatrice și Sfântul Bernard.
Vom avea și momente mai inovative, cum ar referințele la opera lui Dante în muzica clasică – în care studenții vor demonstra în ce fel ”Divina Comedie” – capodopera marelui poet – nu numai că a avut o influență asupra originii muzicii clasice dar, a influențat și unii compozitori moderni.
În afară de aceasta, ne-am gândit să organizăm și alte evenimente ce nu țin neapărat de Dante.
Unul din acestea ar fi, de exemplu, Premiul de lectură cu genericul ”Lectura ca Aventură”, în care vor fi implicați studenți de la universități. Vom oferi premiul celor mai buni studenți, care au realizat cea mai bună recenzie video sau pe rețelele de socializare ale unor opere literare italiene, inclusiv din literatura contemporană. Scopul concursului este acela de a premia studenții care au reușit cel mai bine să disemineze interesul pentru lectură în rândul semenilor lor, prin utilizarea acestor noi instrumente de comunicare. Desigur, astăzi putem citi o carte pe suport de hârtie sau o carte în format electronic, dar comunicarea între tineri se face prin multe alte canale. Prin urmare, rețelele de socializarea pot contribui la redirecționarea spre lectură.
Avem apoi celelalte 3 direcții:
Una vizează limba latina, care unește popoarele noastre, deoarece atât limba italiană cât și limba română au rădăcini latine. Vrem să considerăm limba latină drept o limbă vie din multe aspecte. La acest eveniment vor participa și studenți de la Universitatea de Medicină, care folosesc latina în munca lor de zi de zi. Dacă vorbim despre latina ca limba moartă, dorim să promovăm, cu ajutorul primarului din orașul Arpino – Italia, participarea pe viitor a concurenților și candidaților din Moldova la Premiul ”Certamen Ciceronianum Arpinas”. Este un premiu oferit anual în Italia în urma unui concurs la care participă cei mai buni studenți latiniști din lume. Arpino este orașul natal al marelui Cicerone, respectiv acesta este locul cel mai potrivit pentru a desfășura acest concurs internațional.
Tot în cadrul Săptămânii Limbii Italiene am prevăzut un eveniment de istorie a artei, cu prezentarea anconelor renascentiste – un tip specific de altare, care au avut o importanță deosebită în perioada Renașterii.
În fine, am organizat și un moment muzical la Sala cu Orgă. Va fi o serată de muzică lirică, o panoramă de muzică romantică italiană începând cu Bellini și până la Puccini, în care pianiști, tenori, soprana și mezzo soprana vor oferi publicului cele mai frumoase momente din istoria muzicii italiene din acea perioadă.
Aș dori pe această cale să subliniez colaborarea cu Academia Scarlatti din Catania, Italia. De asemenea, doresc să mulțumesc întreg corpul didactic și toți studenții moldoveni, care au muncit împreună cu Lectorul de limbă italiană din cadrul Ambasadei noastre, și fără de care ar fi fost imposibilă organizarea Săptămâni Limbii Italiene.
Dar ce evenimente se va organiza în cadrul Săptămânii Bucătăriei Italiene? Pentru Săptămâna Bucătăriei Italiene, avem de asemenea un program interesant, organizat în acest an în colaborare cu reprezentanți ai regiunii Sicilia. Sperăm, evident, să putem realiza cu adevărat aceste evenimente, în funcție de modificarea normelor anti-COVID.
Tema principală pe care dorim să ne concentrăm în această Săptămână este combinarea bucatelor italiene cu vinurile moldovenești și, viceversa, a vinurilor italiene cu bucatele moldovenești. Colaborarea dintre cele 2 Țări în sectorul enologic are o mare importanță.
Moldova are o tradiție vitivinicolă extraordinar de bogată. Această tradiție a fost combinată cu inovația, datorită colaborării cu enologi italieni și utilizării utilajelor și tehnologiilor italiene de producere a vinului. Moldova are produse de calitate foarte înaltă, care, după părerea mea, ar trebui să fie valorificate în modul corespunzător.
În acest context, aș dori să aduc mulțumiri Moldovei pentru că, prin votul ei, a contribuit la alegerea președintelui Organizației Internaționale a Viței de Vie și Vinului în persoana Profesorului Moio de la Universitatea din Napoli.