Dr. Alina EȘANU, medic specialist ortodont, clinica stomatologică Helga Dent. UN ZÂMBET FRUMOS ÎNSEAMNĂ DINȚI SĂNĂTOȘI!
Activitatea mea profesională a început în urmă cu 8 ani. Am absolvit Facultatea de Stomatologie la Universitatea de Stat de Medicina și Farmacie din Chișinău, după care am continuat o specializare în ortodonție și ortopedie dento-facială la Timișoara, Romania. Clinica Helga Dent a fost deschisă în anul 2010 si este o afacere de familie. Sunt mândră să fiu a doua generație de medic stomatolog din familie și să ofer tratamente dentare la cel mai înalt nivel. Echipa Helga Dent este compusă din specialiști pentru fiecare ramură a stomatologiei moderne, astfel încât pacientul să primească tratamentul dentar de care are nevoie într-o singura locație, a menționat dr. Alina Esanu. Întrebată de ce a ales anume ortodonția ca specializare și cum ar caracteriza această ramură a stomatologiei, dr. Alina Eșanu precizează că, în timp ce studia stomatologia, ortodonția a fost singurul domeniu care i-a plăcut cel mai mult. Ortodontia este specialitatea care se ocupă cu diagnosticul, prevenția și tratamentul anomaliilor dento-maxilare. Prin tratarea anomaliilor dentare se pot preveni mai multe afecțiuni la nivelul cavității orale cum ar fi: abraziunea dentară, apariția cariilor și a bolii parodontale. Tratamentul ortodontic este unul complex si de lungă durată, în funcție de gravitatea cazului. Pentru inghesuiri dentare minore, tratamentul ortodontic durează cateva luni, în timp ce pentru anomalii dento-maxilare mai grave, durata tratamentului poate depăși 2 ani. Dinții se pot îndrepta cu succes la orice vârstă. Majoritatea pacienților care solicită tratamentul ortodontic prezintă dinți înghesuiți, rotiți în ax sau dinții înclinați prea mult în față sau în spate, în raport cu poziția normala a lor pe arcadă. O consultație inițială este necesară pentru a stabili un diagnostic preliminar, iar după analiza radiografiilor si a fotografiilor dentare se stabilește planul de tratament. Montarea aparatelor dentare durează 45-60 de minute și este complet nedureros. Controalele periodice sunt foarte importante pentru progresul tratamentului și se realizează o dată la 4-6 săptămâni, a specificat dr. Alina Eșanu. În clinica stomatologică Helga Dent se folosesc mai multe tipuri de aparate dentare și anume: aparate dentare clasice sau autoligaturante din metal, ceramică, safir dar și renumitele alignere dentare. Ortodonția este un domeniu mereu în evoluție, de aceea, pe lângă utilizarea celor mai bune materiale și tehnologii performante este necesară și o educație continuă atât în țară cât și în străinătate. Cursurile de perfecționare la care am participat în Austria, Elveția și Romania îmi permit să ofer cele mai noi tehnici de tratament pentru pacienții mei.
Concluzionează Dr. Alina Eșanu.