Traseul evolutiv care a permis formarea identităţii poporului moldovenesc, în ale sale cele mai desăvîrşite expresii culturale, sociale, lingvistice, cuprinde o perioadă de cel puţin 900 ani , din secolul al V-lea î.H. pînă la al IV-lea d.H.

În calitate de premiză  trebuie să reamintim existenţa unei populaţii cu caracteristici etnice şi structură socială, pe teritoriul, denumit cîndva Dacia istorică, în partea de sud a Dunării , între Prut şi Nistru. Din momentul în care începe expansiunea militară către estul Europei, în anul 74 î.H civilizaţia geto-dacică intră în contact cu civilizaţia romană expunîndu-se puternic influenţei lor . De aici începe fenomenul de neoprit de romanizare a acestei zone geografice. Factorul principal ce produse formarea specificului socio-cultural al poporului moldovenesc nu a fost numai achiziţiile militare, aşa cum s-a întîmplat pe teritoriul ocupat de romani, devenind în sec I parte a Imperiului astăzi constituind statul România; şi ulterioara ţintă de colonizare a Romei , printr-un proces lent de asimilare a diverselor elemente: suprapunerea a limbii latine, crearea centrelor urbane, economici şi comerciali de tip roman, şi în special formarea structurelor rurale în sistema conceptului roman bine definit: “vicus”,  “pagus”,”villa”. Un element la fel de semnificativ l-au constituit căsătoriile mixte. Într-adevăr, veteranii armatei romane , la sfirşitul serviciului militar , erau premiaţi şi compensaţi cu loturi de pămînt pentru cultivare unde aceştea se stabileau definitiv şi contractau căsătorii cu femeile locale, dînd naştere nucleelor familiare proprii.

După cum am mai menţionat, răspîndirea limbii latine a fost mediul prin care  s-a produs coeziuna şi fuziunea celor doua civilizaţii favorizînd naşterea limbii române. Latina era unicul instrument de comunicare în actele administrative, instanţe de judecată, relaţii comerciale… Dar trebuie să subliniem un alt element ce descrie o caracteristică esenţială a poporului moldovenesc: convertirea la cristianizm, prezentă între sec I şi II d.H. şi care a generat o religiozitate profundă şi vivace în conştiinţa populară a oamenilor moldavi, rămasă fidelă de-a lungul secolelor credinţei religioase ortodoxe, după Schisma din 1054 cu biserica din Roma, ca consecinţă a divergenţelor grave produse între Patriarhul Bizanţulu, Michele Cerulario şi  Papa Leone IX. Este  de remarcat faptul că religia ortodoxă este parte inseparabilă a patrimoniului spiritual încă astăzi, de cănd istoria şi cultura poporului moldovenesc există.