Uniunea Europeană oferă sprijin pentru inițierea și dezvoltarea afacerilor sociale în zonele rurale din Republica Moldova. Floare de cireș” reprezintă unul din modelele de activitate socială, care datorită granturilor europene accesate, reușește să creeze oportunități noi de formare profesională și de angajare a persoanelor defavorizate. Istoria de succes a acestei inițiative, a fost relatată publicului din mediul online, pe 18 martie 2021, în cadrul LIVE turului de presă, desfășurat în localitatea Răzeni din raionul Ialoveni, parte a campaniei UE pentru Moldova Rurală”. Potrivit fondatorului Floare de cireș” Sergiu Gurău, timp de opt ani de când s-a lansat în afaceri, a beneficiat de a mai multe programe de asistență ale Uniunii Europene și a obținut, atât suport financiar în valoare de peste 35 de mii de euro, cât și suport informațional, participând la activități de mentorat, traininguri și schimburi de experiență. Datorită suportului financiar al Uniunii Europene, acum doi ani a fost creat Fondul de Susținere a Antreprenoriatului pentru tineri Ialoveni și acolo am reușit să obținem 3 500 de euro – sumă necesară pentru a  cumpăra un frigider de care aveam mare nevoie. De asemenea, Fundația Est Europeană ne-a mai oferit un grant – resurse financiare  pe care le-am investit în echipamentul tehnic care este destul de costisitor”, subliniază antreprenorul. Potrivit lui Sergiu Gurău, posibilitatea de a accesa granturi europene l-a ajutat în dezvoltarea afacerii și în viitorul apropiat acesta planifică să organizeze un spațiu mai mare pentru serviciile de catering pe care le oferă compania sa, dar și să diversifice serviciile prestate. Întreprinderea socială Floare de cireș” fondată de către Asociaţia Obştească Eco Răzeni” este specializată în prestarea serviciilor de catering și are în prezent 23 de angajați, dintre care 11 persoane sunt cu nevoi speciale, iar 4 persoane provin din familii social-vulnerabile. Mai nou, în scopul  stimulării potențialului antreprenorial social al tinerilor din Republica Moldova, Asociația „Eco Răzeni” va implementa în acest an și proiectul „EU4Youth – Valorificarea potențialului tinerilor antreprenori sociali din Republica Moldova și Ucraina”, unde mai mulți tineri antreprenori vor avea posibilitatea să beneficieze de granturi de până la 10.000 de euro. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului EU4Youth. Campania „UE pentru Moldova Rurală” este menită să reflecte rezultatele și schimbările realizate în zonelerurale, dar și să prezinte oportunitățile curente oferite de către Uniunea Europeană pentru dezvoltarea localităților rurale din Republica Moldova.