Acest proverb kazah l-am citit în primele pagini ale cărții ,,Un cuvânt despre tata”, scrisă de actualul președinte al Republicii Kazahstan, Kasîm-Jomart Tokaev. Și am fost curios să aflu cum sunt descrise evenimentele și faptele care argumentează pledoaria pentru libertate a unui popor. Am citit această carte de memorii cu mare interes și dintr-o răsuflare, căci este scrisă cu multă pasiune și dragoste, atât din dorința de a evoca și a perpetua prin timp viața părinților și a bunicilor săi, cât și de a descrie o multitudine de evenimente care au marcat istoria Kazahstanului, similară și celorlalte republici devenite parte a Uniunii Sovietice.

În această carte se regăsesc mai multe generații de cetățeni. Ea oferă posibilitatea de a face un arc peste timp pentru a înțelege mai ușor care a fost realitatea trăită de milioane de oameni. 

Autorul Kasîm-Jomart Tokaev a reușit să contureze tabloul vieții tatălui său, apreciat ziarist și scriitor kazah. Să rememorizeze povestea tristă și durută a familiei sale, să descrie evenimente greu de imaginat din viața bunicilor săi, care i-au marcat copilărie, și, bineînțeles, destinul.

În acest an, 2023, Kemel Tokaev ar fi împlinit 100 de ani. Ar fi fost posibil, poate, să se întâmple, dacă viața nu avea să-l pună la atâtea încercări. De altfel, în ,,Cuvântul înainte”, însuși autorul precizează acest lucru, acum 10 ani, când a scris această carte (versiunea în limba română, tradusă de Valeriu V.Turea a apărut la editura ,,Curtea Veche” din București în anul 2022. Cartea a ajuns în Republica Moldova datorită Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Kazastan la Chișinău, Almat Aidarbekov). 

,,În 2013, tatăl meu, Kemel Tokaev, ar fi împlinit 90 de ani, viață înaintată la care în zilele noastreajung mulți oameni, în special cei care locuiesc în țările europene prospere. Dar char și în Asia, de exemplu în Japonia și în China, sunt mulți oameni care ajung la această vârstă. Și în țara noastră locuiau , aksakali” sănătoși tun care își bucurau rudele și prietenii cu longevitatea lor…”

 Unele dintre argumentele dispariției premature a lui Kemel Tokaev sunt evocate de autor, Kasîm-Jomart Tokaev, fiul mai mare al lui Kemel Tokaev. Acestea sincronizează cu consecințele dramatice ale procesului de colectivizare pe întreg teritoriul URSS, în urma căreia ,,cel mai mult au avut de suferit locuitorii Kazahstanului și Ucrainei. Oamenii au fost împinși cu forța în colhozuri, a început o luptă surdă cu țăranii înstăriți („culacii”) și cu „țăranii mijlocași” care se opuneau puterii sovietice, notează autorul, precizând că tatăl său făcea parte din categoria țăranilor mijlocași. Urmează o descrie a dramatismului acelei perioade când ,,mulți au fost deportați, transmutați forțat în regiuni îndepărtate, întemnițați sau chiar executați prin împușcare.În timpul acestei campanii au fost sacrificați kazahii care s-au ocupat din cele mai vechi timpuri de creșterea animalelor. Au fost siliți să se alăture gospodăriilor colective și să se despartă de propriile vite. Literalmente peste noapte, kazahii și-au pierdut toate sursele de existență și s-au trezit fără apărare în fața amenințării teribile venite de la Kremlin la adresa modului lor tradițional de viață”. 

De fapt, acest tablou este cunoscut și multor mii de basarabeni, căci deportările au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autoritățile sovietice pe întreg teritoriul URSS. Populația din Basarabia și Bucovina de Nord au fost deportați în trei valuri, deși acțiuni de strămutare a basarabenilor și bucovinenilor au avut loc și între cele trei valuri. De altfel, primul val de deportări care a adus aproximativ 13 mii de români basarabeni şi bucovineni în Kazahstan, a avut loc la 12-13 iunie 1941. Mulți dintre ei nu au mai revenit, iar o bună parte din urmașii lor, constituie actuala diaspora moldovenească sau română (după cum se identifică ). De asemenea, în Kazahstan și moldoveni care au plecat la ,, desțelinire”, un alt proces impus, care nu a dat rezultate scontate,

Autorul, prin drama tatălui său, Kemel Tokaev, rămas singur pe lume la o vârstă fragedă, redă, de fapt, soarta multor oameni. ,,În 1941, la vârsta de 18 ani, Kemel a fost chemat sub arme. A luptat la Stalingrad, a ajuns luptând în Ucraina și Polonia, dar spre final a fost grav rănit…”. Acesta nu este un fragment din film. Este viața unui om care a continuat să lupte și după încheirea războiului. Așa cum precizează autorul, ,,Tânărul Kemel se maturizase, iar grozăviile războiului aveau să-i modeleze conștiința de luptător pentru pace și înțelegere între popoare”. Poate și din acest motiv și-a dorit să devină ziarist și scriitor, apreciat peste ani ca fondator al ficțiunii de aventură în literatura kazahă. 

Cartea ,,Un cuvânt despre tata” include și amintirile lui Kasîm-Jomrat Tokaev despre copilăria sa, adolescența și, bineînțeles, evoluția pe plan profesional. Din cele descrise, constatăm că urcușul până la cea mai înaltă funcție în stat, președinte al Republicii Kazahstan, nu a fost de loc ușor. Or, exemplul bunicilor și părinților l-au inspirat și l-au ghidat prin viață. L-au determinat să lupte pentru libertatea poporului său, ca acesta să aibă viitor. Iar Kazahstanul, frumoasa sa țară, cu obiceiuri și tradiții milenare, să nu mai cunoască drame precum cele cauzate de regimul totalitar stalinist. Astăzi Kazahstanul este liber și independent. Iar la aceasta au contribuit și trei generații ale familiei Tokaev, parte rămasă în amintire, alta, cea a lui Kasîm-Jomart, care o perpetuează prin timp și o vor perpetua încă multe generații ale acestei familii.

P.S Am revenit cu gândul la această carte astăzi, 12 iunie, din două motive. Această carte este despre dramele cauzate de colectivizare și deportări, iar primul val al deportărilor populației din Basarabia și Nordul Bucovinei a avut loc la 12-13 iunie 1941. Este o similitudine a ambelor popoare și trebuie evocată.

De asemenea, astăzi, 12 iunie se împlinesc 4 ani de mandat al președintelui Republicii Kazahstan,  Kasîm-Jomart Tokaev,  autorului cărții ,,Un cuvânt despre tata”. 

Anatol CACIUC