Dorin PODLISNIC, Biroul Asociat de Avocați Law Reputation & Partners – ABILITĂȚILE AVOCATULUI DETERMINĂ O PARTE A SUCCESULUI 

Domnule Podlisnic, în țara noastră, la Chișinău în special, activează mai multe case/birourui de avocatură. Cum se explică această dinamică în domeniul avocaturii? Această dinamica se explică prin faptul că avocatura, ca profesie, este una liberală și îți oferă independență în exercitarea artribuțiilor. Ai posibilitatea de ați programa acțiunuile și lucrul în modul necesar. După mine, însăși faptul că nu ești nevoit să te afli mereu în același birou și/sau să ai un lucru sedentar, deja este un plus care pentru mine este important, astfel având posibilitatea de a comunica cu diferite persoane, de a interacționa și a te afla în diferite situații.

Care sunt reperele de activitate ale Biroului Asociat de Avocați ”Law Reputation & Partners”? Scopul de bază al biroului este de a fi o opțiune interesantă, atractivă ca abordare și solicitată pe piața serviciilor acordate de avocați. Concurența este calea spre perfecțiune și aici biroul și-a propus drept repere: perseverența, tratarea  situațiilor fără crispări și situații tensionate. Reperele generale nu cred că trebuie evidențiate, deoarece de acestea se ghidează majoritatea avocaților în cadrul activității. Orice situție abordată la calm și fără negativism, deja constituie o mare parte din cîștig.

Ce calități sau factori determină reușita unui dosar? Atenția și meticulozitatea ar fi niște calități indispensabile. În multe situații, reușita avocatului este în legătură directă cu eroarea admisă de oponenți în proces, cu erorile adimise de organul de urmărire penală etc. Important este ca acea eroare să fie observată la timp, evidențiată instanței de judecată și utilizată în interesul  clientului. Până la urmă instanța de judecată dă apreciere probelor prezentate, dar de datoria avocatului este să o facă cu diligența și responsabilitatea necesară. 

Câștigarea unui dosar în instanță depinde doar de abilitățile avocatului sau sunt și alte criterii determinante? La acest capitol totul este relativ. Abilitățile avocatului constituie o parte a succesului, dar avocatul nu e unicul actor în procesul de înfăptuire a justiției. Deci un rol important îl are imparțialitatea instanței de judecată, faptul ca toți să facă uz de drepturile sale în limita legalității și nu în mod abuziv. Rezultatul și câștigul în instanța depinde și de faptul că să nu te rezumi și să nu accepți poziția altor participanți la proces, dar să insiști pe poziția ta, aici este important, exceptând cunoștințele teoretice, cretivitatea și luarea unor soluții inedite. Clientul, trebuie să înțeleagă și să accepte situația, că avocatul nu poate impune instanța de judecată să accepte poziția sau și nu o poate obliga, avocatul poate și trebuie să convingă instanța că soluția spre care se tinde este unica legală și care trebuie să fie adoptată. Avocatul este garantul că clientului nu îi vor fi lezate și îngrădite drepturile sale, și în caz de depistare a asemenea situații, va apela la metodele legale pentru a curma aceste fapte și a restabili drepturile clientului său.

De ce ați ales anume această profesie ? După absolvirea facultății de drept de v-ați orientat spre avocatură? Pentru mine, avocatura este ca o viață paralelă. Este viața în afara profesiei și este viața în care sunt avocat. Niciodată nu am tins spre o profesie care e legată de angajarea în instituțiile statului. Nu suport momentul când ți se dau ordine, indicații și ți se închide gura chiar și atunci când ai dreptate, pentru că așa trebuie sau așa vrea șeful. În anii de facultate am analizat oprotunitățile și dorințele mele,  iar după absolvirea facultății am realizat că unica profesie care m-ar interesa și care m-ar face să mă simt satisfăcut ar fi cea de avocat. Eu văd avocatura ca o vocație. Winston Churchill, primul ministru al Marii Britanii în timpul celui de-al doilea război mondial, a declarat: “În civilizație trebuie să existe libertatea de a critica guvernul, libertatea de exprimare și de întrunire, libertatea de alegere a religiei, prejudecățile rasiale și justiția legală”, iată pe acest fapt am mizat foarte mult, că profesia de avocat presupune și libertatea de exprimare, chiar sub riscul că o să suporți uneori consecințe sau ”altele”. 

Avocatura este o profesie care se învaţă sau experiența, parctica acumulată este determinantă în atingerea rezultatelor scontate? Doar cunoștințele teoretice obținute în  facultate, nu înseamnă a fi avocat, pornind de la faptul că legislația permanent se modifică și ceea ce ai învățat în anii de facultate, poate fi modificat sau abrogat. Modalitatea de întocmire a actelor, aceasta se obține prin lucru practic, prin experiență. Prestația în instanță și în fața altor autorități, este o chestiune de timp, de practică, de experiență. Ulterior, practica acumulată și experiența îți poate asigura o prestație de valorea și obținerea rezultatelor sconatate.

Care sunt principalele asemănări şi deosebiri între avocatură şi o afacere? Este limita între ele? Drept asemănare ar fi faptul că în ambele situații discutăm despre oferirea serviciilor, în bază de contract, semnat prin liber consimțământ ce generează drepturi și obligații pentru client și avocat, la fel sunt generate responsabilități. Iar ca deosebire ar fi, categoriile umane existente, care te impun să ai abordări diferite și uneori să cauți soluții pentru fiecare în parte, în timp afacerea este o situație cu o abordare unică și soluții restrînse din punct de vedere a specificului abordării.

Ați avut clienți care au apelat repetat la serviciul Biroului Asociat de Avocați ”Law Reputation & Partners”? Desigur, și acest fapt este unul care demonstrează că serviciile oferite au fost unele cu rezultate așteptate de către clienți, iar pentru un avocat, acest fapt este ca un calificativ și o apreciere a muncii depuse și  a rezultatului obținut. Nu pe ultimul plan apare și situția că orice client care a obținut rezultatul scontat după ce pleacă, este și o publicitate și o recomandare pentru alți potențiali clienți și încă un moment important este satisfacția personală.

Legislația națională pe acest segment al avocaturii este una viabilă? Opinia mea, fie una subiectivă sau obiectivă, este aceea că legislația națională, îngrădește avocaților mai multe drepturi, în special mă refer la Codul de Procedură Penală, când avocatul la faza de urmărire penală, acolo unde trebuie să își apere clientul, în mare parte, este pus pe picior de inferioritate. Drept exemplu, o situație întâlnită frecvent: principiul prezumției nevinovăției, expres prevăzut în Constinuție, Codul de Procedură Penală, este ignorat (cred eu în aproximativ 90% de cauze penale) de către organul de urmărire penală. Chiar dacă determinăm probe care ar dezvinovăți clientul sau înaintăm cereri și demersuri care ar combate unele din probele acumulate de organul de urmărire penală, automat acestea se resping. Acest fapt îngreunuează lucrul avocatului, și mie personal nu îmi este și nu o să îmi fie niciodată clar, de ce atunci când se pornește  urmărirea penală, de ce nu se muncește în ambele direcții de acumulare a probelor, atât a celor care învinovățesc, cât și a celor care dezvinovățesc. Cu părere de rău, efectiv avocații văd materialele acumulate în faza de finalizare a urmăririi penale, dar chiar și la acea etapa dacă fac cereri, demersuri, obiecții, acestea se resping automat, practic de fiecare dată fără argumente. Revenind la întrebare  despre faptul dacă legislația este viabilă, consider că este între agonie și viață,  iar dreptul la apărare nu trebuie să existe scris foarte concis pe hârtie, dar să fie garantat efectiv printr-o egalitate a părților/participanților la acțiunile de până la deferirea oricărei cauze instanței de judecată, precum și în faza de judecare a cauzei.