Agenția pentru Eficiență Energetică reamintește că, cu ocazia Săptămânii Europene a Energiei Durabile (EUSEW), care va avea loc în a doua jumătate a lunii iunie, Agenția pentru Eficiență Energetică în parteneriat cu PNUD Moldova, lansează a doua ediție a concursului de creație “Săptămâna eficienței energetice în școala mea”.

Concursul are un caracter educativ și își propune să ofere elevilor din ciclul de învățământ primar și gimnazial posibilitatea de a contribui la economisirea de energie și de a promova măsurile de eficiență energetică și sursele regenerabile de energie, care sunt importante pentru asigurarea tranziției energetice a țării și sunt o sarcină de bază a Uniunii Europene în acest domeniu.

Lucrările pot fi transmise până la data de 30 mai, iar colectivele de copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani (categoria I) și 11 și 16 ani (categoria II) pot participa prin organizarea de activități interactive pe tema eficienței energetice și a surselor de energie regenerabilă, cum ar fi campanii de informare, mesaje video/filmulețe, dezbateri, lecții deschise, eseuri, jocuri intelectuale, flash mob-uri, etc. Vor fi apreciate și premiate 6 instituții/clase pentru cele mai reușite și frumoase activități.

Participanții trebuie să transmită informațiile pe e-mail la adresa concurs@aee.md, prin intermediul Poștei Moldovei sau aduse într-un plic sigilat la adresa: Chișinău, str. Alecu Russo 1, bloc A1, Etajul 10, MD-2068, cu mențiunea “Săptămâna eficienței energetice în școala mea” și să includă numele, prenumele, localitatea, instituția de învățământ și datele de contact ale profesorului, dirigintelui sau persoanei responsabile.

Săptămâna Energiei Durabile a Uniunii Europene (EUSEW) este unul din cele mai importante evenimente anuale, dedicate eficienței energetice și surselor de energie regenerabilă organizat de Comisia Europeană.

Menționăm că AEE are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.

Regulamentul concursului poate fi consultat aici: https://aee.gov.md/storage/Concursuri%20pentru%20copii/2023%20Concurs%20EUSEW/DOC304.pdf

Concursul ,,Săptămâna eficienței energetice în școala mea” este lansat cu ocazia Săptămânii Europene a Energiei Durabile (EUSEW de către Agenția pentru Eficiență Energetică în parteneriat cu PNUD Moldova, în cadrul programului „Abordarea impactului crizei energetice în Moldova”, finanțat de UE și implementat de PNUD Moldova. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene sau a PNUD.