Sosirea Bizantinilor în Calabria coincide cu marea criză politică şi economică din toată Peninsula, ca urmare a destrămării Imperiului Roman de Răsărit şi urmează cu invazia unei mari părţi a teritoriilor italice de către Goţi. Teritoriul brutti-lor, încercat dur de criza productivă în perioada Imperiului Roman Tîrziu, urmăreşte o dispariţie progresivă, din lipsa de întreţinere a marilor infrastructuri romane (străzi, ziduri urbane, edificii publice) şi desfiinţarea marilor centre orăşeneşti, prin revenirea unui sistem de aşezări subdezvoltat cu sate risipite. Activitatea agricolă se consolidează în puţinele mari realităţi latifundiare aflate în continuare sub controlul senatorial, caracterizate de villae, tot mai mult asemănătoare cu nişte sate fortificate; lipsa imprevizibilă a armatei romane lasă loc răspîndirii incontrolabile a banditismului şi pirateriei de coastă.Un scenariu atît de grav şi dificil este întîlnit la trupele bizantine, sub conducerea a doi mari generali Belizarie şi Narses, atunci cînd în anul 535 d.Hr. întreprind o uimitoare campanie militară pentru recucerirea peninsulei Italice şi anexarea acesteia la Imperiul Roman de Răsărit. Promotorul acestei campanii, care va dura optsprezece ani şi va trece în istorie ca războiul greco-gotic, a fost împăratul Iustinian I (482-565 d.Hr.), a cărui împărăţie de patruzeci de ani poate fi considerată calea de trecere dintre moştenirea culturii latine şi noul mediu cultural tipic bizantin de limbă greacă şi cultură creştină.
Recucerirea iustiniană a Bruttium-ului pune începutul unei schimbări de ordin social şi al unei restabiliri minuţioase a organizării teritoriale şi urbane. Prezenţa bizantină se radicalizează în deceniile succesive cuceririi, şi se defineşte în jurul secolului VI prin instituirea Ducatului de Calabria, ulterior Thema, care la început includea şi teritoriile din Pollino şi Apulia occidentală, dar care, în urma invaziei longobarde din anul 568, se stabileşte pe teritoriile Calabriei meridionale centrale. Anume în acest moment istoric toponimul Calabria, care iniţial indica actualul Salento, este prin metonimie utilizat pentru a indica Bruttium-ul, servind ca origine denumirii utilizate şi astăzi.Istoria Themei de Calabria va fi în mod particular tulbure: teritoriu controversat la început de Longobarzi, apoi de Arabi (care în anul 827 pun începutul cuceririi Siciliei), va deveni de fapt ultimul avanpost bizantin în Peninsulă, aflat in continuare în mîinile longobarzilor. Elementul central al aparatului politic bizantin sunt diocezele, în particular cea din Reggio; anume episcopiile vor fi elementele de bază ale culturii bizantine, rămînînd fidele supunerii către Patriarhatul de Constantinopol în opoziţie cu episcopiile controlate de Longobarzi, care aleg supunerea către Curia Romană.Pînă la cucerirea definitivă normandă, realizată de către Robert Guiscard, pe la mijlocul secolului XI, istoria Themei este caracterizată de o continuă instabilitate politică; continue revolte, invaziile permanente ale Turcilor Sarazini şi ale Arabilor la sud şi la est, şi ale Longobarzilor (apoi ale Normanzilor) la nord, pun la îndoială controlul bizantin al teritoriilor. Cu toate acestea, amprenta culturală lăsată de Bizantini în Calabria este foarte profundă; suveranilor din Constantinopol se datorează în bună parte acel lustru dat culturii greceşti elenofone, care caracterizează pînă în prezent o parte din Aspromonte, şi în special supravieţuirea – în particular în hinterlandul provinciei Cosenza – a cultului bisericii ortodoxe bizantine. Anume episcopilor bizantini se datorează construirea bijuteriilor arhitecturale autentice, cum ar fi biserica „Cattolica” din Stilo, în provincia Reggio, şi catedrala din Santa Severina, provincia Crotone. Numeroase au fost apoi locurile de retragere a sihaştrilor şi chinoviile monahale.În final, se poate afirma că dominaţia bizantină, deşi agitată, a marcat profund cultura calabrezilor, furnizînd un substrat lingvistic, artistic şi religios, perceptibil şi astăzi. Posibil că mai mult decît Grecii antici, cetăţenii calabrezi de azi sunt descendenţii Grecilor din Bizanţ.
Arheolog – Mirco Mungari